fracționare sf [At: IOANOVICI. TEHN. 356 / P: ~ți-o~ / Pl: ~nări / E: fracționa] 1 Împărțire a unui întreg în mai multe fracțiuni (1) Si: dividere. 2 (Mat) Transformare a unuia sau a mai multor întregi în factori. 3 (Chm) Separare a unui amestec lichid sau gazos în fracțiuni bogate în anumiți componenți. 4 Procedeu de construcție a unei aeronave din subansambluri și ansambluri parțiale.

FRACȚIONARE s. f. Acțiunea de a fracționa. 1. Împărțire a unui întreg în mai multe părți, reducere în fracțiuni. V. îmbucătățire, fărîmițare. 2. Distilare fracționată. V. fracționat. – Pronunțat: -ți-o-.

FRACȚIONARE s.f. Acțiunea de a fracționa și rezultatul ei; împărțire, fărîmițare. ♦ Separare a unui amestec lichid sau gazos în fracțiuni bogate în anumiți componenți. ♦ Procedeu de construcție a unei aeronave din subansambluri și ansambluri parțiale. [Pron. -ți-o-. / < fracționa].

FRACȚIONARE s. f. 1. acțiunea de a fracționa. 2. separare a unui amestec lichid sau gazos în fracțiuni bogate în anumiți componenți. 3. procedeu de construcție a unei aeronave din (sub)ansambluri parțiale. (< fracționa)

fracționare (desp. -ți-o-) s. f., g.-d. art. fracționării; pl. fracționări

fracționare (-ți-o-) s. f., g.-d. art. fracționării; pl. fracționări

fracționare s. f. (sil. -ți-o-), g.-d. art. fracționării; pl. fracționări

FRACȚIONARE s. 1. v. împărțire. 2. v. descompunere.

FRACȚIONARE s. 1. dividere, divizare, diviziune, fragmentare, îmbucătățire, împărțire, secționare, segmentare, tăiat, tăiere, (rar) segmentație. (~ unui întreg.) 2. desfacere, descompunere, despărțire, divizare, împărțire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp.)