furișa [At: BIBLIE (1688), 230/2 / Pzi: ~șez, rar furiș / E: furiș] 1-2 vtr A (se) strecura pe nesimțite, pe furiș. Si: (îvp) a se fura (22). 3-4 Vtr A pătrunde sau a face să pătrundă undeva pe neobservate, pe ascuns, tiptil. 5 vr (Îe) A se ~de (de cineva sau undeva) A pleca (de lângă cineva sau undeva) pe furiș, tiptil.

FURIȘA (-ișez) vb. refl. A intra, a se apropia, a ieși, a se depărta pe furiș, a se strecura pe nesimțite, fără a fi văzut sau auzit: se furișă și de astă dată de intră în cămara fetelor ISP..

FURIȘA, furișez, vb. I. Refl. A se strecura pe nesimțite, pe furiș; a pătrunde pe neobservate, pe ascuns, tiptil. Se furișă în umbra gardurilor și înaintă cu grijă pînă-n poarta chiaburului. MIHALE, O. 491. Maică-sa îl pîndea mai cu seamă cînd se furișa în grădina din dosul casei la vremea cireșelor și a prunelor. SADOVEANU, M. C. 9. Ca doi copii nevrîstnici ne furișăm pe stradă; Ne cheamă pretutindeni ferești licăritoare. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 28. ◊ (Metaforic) Cînd am ieșit în cerdac, prin draperiile grele de pe deal s-a furișat o rază. IBRĂILEANU, A. 215. Din vale și de pe stînga se furișau pînă la mine sclipirile scurte și fugătoare ale Bistriței. HOGAȘ, M. N. 58. ◊ Tranz. Ochii furișau priviri, și vorba tot furiș ne pipăia auzul. SADOVEANU, O. VII 205. Furișează cîte-o privire, ș-ascut urechile, doar d-or prinde ceva. DELAVRANCEA, H. T. 131. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A se depărta pe furiș. Ciobanul se furișă de fiul de boier. ISPIRESCU, L. 251. Furișîndu-se de Ivan, iese cu dînsa [cu darabana] afară. CREANGĂ, P. 310.

A SE FURIȘA mă ~ez intranz. A trece pe furiș. /Din furiș

furișà v. a intra sau a ieși pe furiș, a se străcura pe nesimțite.

furișéz (mă) v. refl. Intru saŭ ĭes pe furiș, mă strecor, mă șupuresc: pisica s’a furișat pe lîngă gard.

furișa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. furișez, 3 furișează, 1 pl. furișăm; conj. prez. 1 sg. să furișez, 3 să furișeze; ger. furișând

furișa (a ~) vb., ind. prez. 3 furișează, 1 pl. furișăm, perf. s. 3 sg. furișă; conj. prez. 3 să furișeze; ger. furișând

furișa vb., ind. prez. 1 sg. furișez, 3 sg. și pl. furișează, 1 pl. furișăm, perf. s. 3 sg. furișă; conj. prez. 3 furișează; ger. furișând

FURIȘA vb. 1. a se fofila, a se strecura, (înv. și reg.) a se șterge, (Transilv.) a se fâștica, (Mold. și Bucov.) a se șupuri, (înv.) a se fura, (fig.) a se prelinge. (S-a ~ neobservat afară.) 2. a se strecura, (rar) a se prefira. (Lumina se ~ printre arbori.)

FURIȘA vb. 1. a se fofila, a se strecura, (înv. și reg.) a se șterge, (Transilv.) a se fîștica, (Mold. și Bucov.) a se șupuri, (înv.) a se fura, (fig.) a se prelinge. (S-a ~ neobservat afară.) 2. a se strecura, (rar) a se prefira. (Lumina se ~ printre arbori.)