furtișag sn [At: VARLAAM, C. 325/1 / V: (înv) ~tuș~ / Pl: ~uri / E: furt + -ișag după mg tolvajság] 1 (Înv) Furt (1). 2 Furt (1) de mici proporții Si: ciupeală. 3 (Apc) Strângere în roiuri a albinelor, pe timp de secetă, primăvara sau toamna, în încercarea de a pătrunde în stupii care nu le aparțin.

FURTIȘAG, †FURTUȘAG (pl. -aguri) sn. Furt, hoție: nu s’aud pe-aici gîlceve ori bătăi ori furtișaguri VLAH.; Dumnezeu n’ajută celui care umblă cu furtușag CRG..

FURTIȘAG, furtișaguri, s. n. (Învechit) Furt, răpire. Arătă cartea de meșter de hoție, precum și nevasta ce-și aduce tot prin furtișag. ISPIRESCU, L. 379. Și să știi de la mine, că dumnezeu nu ajută celui care umblă cu furtișag. CREANGĂ, A. 45.

FURTIȘAG ~uri n. înv. Furt de lucruri mărunte. /furt + suf. ~ișag

furtișag n. furt însemnat.

furtișág n., pl. urĭ (d. furt și suf. ung. -șag). Rar. Furt.

furtușag sn vz furtișag

†FURTUȘAG 👉 FURTIȘAG.

furtișag s. n., pl. furtișaguri

furtișag s. n., pl. furtișaguri

furtișag s. n., pl. furtișaguri

FURTIȘAG s. (fam.) găinărie.

FURTIȘAG s. (fam.) găinărie.

furtișág, furtișaguri, s.n. Furt, hoție. – Din furt + suf. -ișag (după magh. tolvajság) (Scriban, DEX, MDA).

furtișag, furtișaguri, s.n. – Furt, hoție. – Din furt (< lat. furtum) + suf. -ișag (după magh. tolvajság) (Scriban, DEX, MDA).