furtună sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 266/25 / V: (înv) for~ / Pl: ~ni, (nob) ~ne / E: ngr φουρτούνα (2, 3) lat fortuna] 1 (Înv) Nenorocire. 2 (Ltî) Destin. 3 (Ltî) Noroc. 4 Perturbare atmosferică violentă, care generează vânturi puternice și precipitații, adesea în rafale, însoțite de descărcări electrice Si: vijelie. 5 Vânt puternic pe mare, care provoacă valuri foarte înalte. 6 Vânt puternic în deșert care deplasează cantități mari de nisip. 7 (Îs) ~ de... Mulțime (mare) de... 8 (Îs) ~ solară Accentuare bruscă a activității solare, însoțită de intensificarea emisiei corpusculare și a celei electromagnetice. 9 (Fig) Tulburare sufletească Si: zbucium. 10 (Fig) Fenomen brusc și violent Si: (fig) explozie. 11 (Fig) Revoltă.

FURTUNĂ (pl. -ni) sf. 1 🌦 Vînt puternic însoțit adesea de ploaie, de fulgere, tunete și trăsnete: cine seamănă vînt culege ~ ZNN.; după ~, vine și vreme bună ZNN. ¶ 2 Fig. Sbuciumare, turburare sufletească; desordine, turburare mare în viața unui Stat: o cestiune mare menită să aducă o adevărată ~ politică I. -GH. ¶ 3 familiar Năvală impetuoasă: Sub apriga ~ a cetelor române ALECS. [gr. -biz. φουρτουνα < lat. fortuna „soartă”].

FURTUNĂ, furtuni, s. f. 1. Vînt puternic, de obicei însoțit de ploaie, grindină și descărcări electrice. V. vijelie. Departe, pe munți, tuna, o furtună neagră se învîrteja la înălțimile Ceahlăului. CAMILAR, TEM. 198. De la munte veni iar furtună, cu mai mare repeziciune, țesînd fulgi mari și moi. SADOVEANU, B. 138. O luă pe brațe și începu să fugă cu ea prin furtună. EMINESCU, N. 11. ◊ Expr. Furtună de... = mulțime (mare) de... Furtună de aplauze. 2. Fig. Zbucium, tulburare sufletească. În sufletul lui Tudor Șoimaru bîntuia într-adevăr o furtună grozavă. SADOVEANU, O. VII 63. O întreagă furtună se ridică în sufletul lui. GHEREA, ST. CR. II 330. Al ei suflet e furtună, noaptea e gîndirea ei. COȘBUC, P. I 120. 3. Fig. Revoltă, răscoală. Sirenele buciumă cu noi împreună... Cîntecul lor de chemare. De împăcare ori de furtună. DEȘLIU, G. 19. – Pl. și: furtune (EMINESCU, O. I 31). – Variantă: (învechit) fortună (SBIERA, P. 223) s. f.

FURTUNĂ ~i f. 1) Vânt puternic însoțit (uneori) de ploaie, grindină și descărcări electrice; vântoasă; vântoaică; vijelie. 2) fig. Stare de neliniște puternică. [G.-D. furtunii] /< ngr. furtúna

furtună f. 1. agitare violentă a aerului, pe apă sau pe uscat; 2. fig. năvală impetuoasă: când noi oprim cu pieptul furtuna păgânească Al.; 3. fig. sbuciumare sufletească. [It. FORTUNA, viscol (din lat. FORTUNA, soartă), printr’un intermediar grec modern: schimbarea sensului latin (noroc = viscol) provine dela un popor maritim (cum erau Venețienii) ale cărui succese comerciale depindeau de starea mării (correre fortuna, a-și căuta norocul pe mare și a suporta furtuni)].

furtúnă f., pl. ĭ (ngr. furtúna și fort-, d. it. [maĭ ales ven.] fortuna, soartă, avere, furtună; mlat. fortuna, furtună, cl. fortuna, noroc, d. fors, soartă; turc. fyrtyna, bg. sîrb. furtuna, alb. -ună. Averea unor corăbierĭ, ca Venețieniĭ, depindea de starea măriĭ. Córrere fortuna, fr. courir fortune, a te expune sorțiĭ, a-țĭ căuta norocu; fortune de mer, accident pe mare). Vijălie, mare vînt pe apă orĭ pe uscat. Fig. Zbucĭum: furtuna din sufletu luĭ. V. uragan.

fortună sf vz furtună

furtuna vi [At: BĂLCESCU, M. V. 507 / Pzi: ~nez / E: furtună] (Nob) 1 (Înv) A bombarda, împroșcând cu foc de artilerie. 2 (Poetic) A porni cu avânt, ca o furtună.

DUPĂ FURTUNĂ VINE VREME BUNĂ (pr.) = Nu trebue să pierdem nădejdea că nu se vor îndrepta vremurile grele prin care trecem: După furtună vine vreme bună.

FORTUNĂ = FURTUNĂ.

FORTUNĂ s. f. v. furtună.

furtună s. f., g.-d. art. furtunii; pl. furtuni

furtună s. f., g.-d. art. furtunii; pl. furtuni

furtună s. f., g.-d. art. furtunii; pl. furtuni

furtună (furtuni), – 1. (Înv.) Ghinion, necaz, nenorocire. – 2. Vînt puternic însoțit de ploaie, vijelie. – Mr., megl. furtună. Lat. fortūna (Pușcariu 686; Candrea-Dens., 702; REW 3458; DAR), cf. it. fortuna, fr. fortune (de mer), sp. fortuna, cu același sens, care apare și în lat. med. fortuna. Schimbarea semantică (cf. Șeineanu, Semasiol., 214), naturală și mai mult sau mai puțin generală, pare anterioară limbilor romanice, cf. și ngr. φουρτοῦνα, de unde tc. furtuna, fortuna. Nu există, deci, motiv suficient pentru a considera că rom. provine din ngr. (Pușcariu; Meyer 111; DAR), cu atît mai mult cu cît în rom. apare și sensul primitiv de „soartă (nefericită)”, care indică proveniența directă din lat. Der. furtunat, s. m. (naufragiat), înv.; furtunatic, adj. (impetuos; violent); furtunos, adj. (impetuos; violent). – Bg. fortuna poate proveni de asemenea din ngr. sau din rom.; sb. fôrtuna, frtùna, mai probabil din it. (Berneker 283; cf. Miklosich, Fremdw., 88), pe cînd sb. furtuna reproduce consonanța din rom. (Daničič, III, 80). Alb. furtunë poate fi der. din ngr. În schimb provin cu certitudine din rom. rut. fortuna (Miklosich, Wander., 15) și mag. furtina (Edelspacher 13), toate cu sensul de „furtună”.

FURTUNĂ, Ștefan (1860-1937), medic și ziarist român. Autor și colaborator la numeroase studii și lucrări în domeniul medicinii veterinare („Dizenteria la oi”, „Pneumoenterita porcilor”, „Tuberculoza păsărilor”). A colaborat la principalele publicații ale vremii („Universul”, „Românul”, „Adevărul” ș.a.).

FURTUNA (FORTUNA), lac în Delta Dunării, situat în NE ostrovului Maliuc, în apropiere de brațul Sulina, de care este legat prin mai multe gârle; 906,25 ha. Ad. max.: 2 m. Pescuit.

FURTUNĂ s. (MET.) vifor, vijelie, (pop.) vântoasă, (reg.) vântoaie, (prin Ban.) vicodol, (prin Bucov.) vântăraie, (înv.) bură, tempestate, tempestă, (latinism înv.) procelă. (Afară s-a dezlănțuit ~.)

FURTUNĂ s. (MET.) vifor, vijelie, (pop.) vîntoasă, (reg.) vîntoaie, (prin Ban.) vicodol, (prin Bucov.) vîntăraie, (înv.) bură, tempestate, tempestă, (latinism înv.) procelă. (Afară s-a dezlănțuit ~.)

Une tempête dans un verre d’eau (fr. „O furtună într-un pahar cu apă”). Balzac povestește în Preotul din Tours că așa ar fi calificat Montesquieu tulburările din republica San Marino. Era o comparație ironică. Mica republică San Marino, cuprinsă în teritoriul Italiei, n-are mai mult de 60,6 kilometri pătrați. Expresia semnifică o zarvă mare pentru un lucru de minimă importanță, o agitație disproporționată față de obiectul care o determină. Marele duce Pavel al Rusiei a folosit aceeași expresie, referindu-se la tulburările de la Geneva. Dar ea a fost popularizată abia pe la jumătatea veacului trecut, datorită unei comedii cu același titlu: O furtună într-un pahar cu apă, reprezentată la Paris în anul 1849 și care, cu toate micile ei dimensiuni (era numai într-un singur act), dăduse naștere la un scandal de mari proporții între cele două scene prime ale capitalei franceze, care și-o disputau. Era într-adevăr... o furtună într-un pahar cu apă! Germanii spun: Sturm im Wasserglase, care înseamnă același lucru. Vezi și: Much ado about nothing. LIT.