fuște sf [At: CORESI, PS. 246 / V: ~ti (Pl: ~tiuri) / Pl: ~ti, (3-4) și ~uri / E: ml fustis] 1 (Înv) Bâtă. 2 (Înv) Toiag. 3 (Reg) Prăjină groasă Si: (reg) paliță. 4 (Înv) Suliță de lemn cu vârful de fier Si: lance. 5 (Reg; îffuști) Baionetă.

†FUȘTE (pl. -ti) sm. și (pl. -turi) sn. 1 ‡ Bîtă, toiag ¶ 2 ‡ Suliță, lance ¶ 3 🌿 Frunzele de ceapă împreunate într’o tulpină vîrtoasă, în vîrful căreia se fac semințele [lat. fustem].

FUȘTE ~i f. înv. Suliță de lemn, având la capăt un vârf de fier; lance. /<lat. fustis

fúște m., pl. fuștĭ (lat. fústis, băț, cĭomag; it. fusto, cotor, fr. fût, condac, patu puștiĭ. V. fuștel, prefuste, afet). Vechĭ. Cĭomag. Suliță. – Și fușt, n., pl. fușturĭ.^[1] – Și azĭ în Rț. fuște, m., fuștel (la ceapă și la războĭu de țesut). modificată

fuști¹ sn vz fuște

fuște (înv.) s. f., g.-d. art. fuștii; pl. fuști

fuște (înv.) s. f., g.-d. art. fuștii; pl. fuști

fuște s. f., g.-d. art. fuștii; pl. fuști

fuște (-e), 1. (Înv.) Bîtă, par, prăjină. – 2. (Înv.) Suliță, lance. – Var. fuștiu. Mr. fuște, megl. fușt. Lat. fustis (Pușcariu 690; Candrea-Dens., 704; DAR), cf. it. fusto, fr. fût. Cf. și fuscel. – Der. fuștaș (var. fustaș), s. m. (sulițaș, soldat de infanterie, înarmat cu spadă și lance, care slujea la Sfat și la Palat; proveneau din anumite locuri obligați să îndeplinească acest serviciu și slujeau timp de o lună).

FUȘTE s. v. bâtă, ciomag, lance, măciucă, suliță.

fuște s. v. BÎTĂ. CIOMAG. LANCE. MĂCIUCĂ. SULIȚĂ.