fâță sf [At: ISPIRESCU, L. 280 / V: (3) fâț, (4) fiță / Pl: ~țe / E: drr fâțâi] 1 (Înv) Ființă mică care se mișcă neîncetat. 2 (Înv) Copil mic și vioi. 3 Nume dat peștilor mici (care înoată repede). 4 (Iht) Zvârlugă (Cobitis taenia). 5 (Fam) Femeie afectată (care își mișcă accentuat șoldurile când merge).

fâță s. f. (fam.) Femeie care se fâțâie ◊ „[...] «fâță» și «pițipoancă» de asemenea mereu prezentă în comedia lui Baranga [...]” R.l. 16 VI 80 p. 2 (din (a se) fâțâi; DEX)

fâsă¹ sf vz fâță

fâț² sm vz fâță

fiță sf vz fâță

FĂȚĂ = FÎȚĂ.

FÎȚĂ (pl. -țe) sf. 🐟 1 Peștișor mic, ori-ce pește mărunt care înnoată repede: vezi de-i putea să prinzi vre-o ~ de pește ISP. ¶ 2 = SVÎRLUGĂ ¶ 3 Fig. Copilaș mic și vioiu, sburdalnic: dumneata erai o ~, cînd îi căram logofătului ăl bătrîn cu boii mei lemne JIP. [fîțîi].

FÎȚIȘOARĂ, (pl. -re) sf. 🐟 dim. FÎȚĂ. Peștișor: Prins-ai vre-un peștișor ... vr’o cîteva fîțișoare? PANN..

FÎȚĂ, fîțe, s. f. (Regional) Orice pește mic (care înoată repede). Dimineața plecăm spre conac cu căruța cu pește, – baboi cît degetul, fîțe cît unghia. STANCU, D. 510. Ia și tu halăul ăla și vezi de-i putea să prinzi vro fîță de pește, ca să avem de legumă pentru azi și mîine. ISPIRESCU, L. 280.

fîță f., pl. e (d. fîțîĭ. V. hîță 1 și 2). Pește foarte mic, puĭ de pește: noĭ prindem fîțele cu mîna (Î. E. 240). Fam. Copil: o fîță de fată, eraĭ o fîță cînd eŭ eram flăcăŭ. V. chisoagă, foflic, frișcă, goghie, plevușcă, poșidic.

fâță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. fâței; pl. fâțe

fâță (reg., fam.) s. f., g.-d. art. fâței; pl. fâțe

fâță s. f., g.-d. art. fâței; pl. fâțe

!fiță (fam.) s. f., g.-d. art. fiței; pl. fițe

fâță, fâțe s. f. femeie care își afișează nurii ostentativ.

FÂȚĂ s. v. fufă, plevușcă, zvârlugă.

FÂȚĂ s. v. baboi.

FÎȚĂ s. (IHT.) baboi, babușcă, (Olt.) juvete. (Peștele mărunt se numește ~.)

fîță s. v. FUFĂ. PLEVUȘCĂ. ZVÎRLUGĂ.

fấță, fâțe, (fârță), s.f. 1. Copil neastâmpărat. 2. Femeie plimbăreață. ■ (onom.) Fârța, poreclă în Tăuții-Măgherăuș. – Der. regr. din (a se) fâțâi (Scriban, DEX, MDA).

fâță, fâțe, (fârță), s.f. – 1. Copil neastâmpărat. 2. Femeie plimbăreață. ♦ (onom.) Fârța, poreclă în Tăuții Măgherăuș („femeie care se fâțâia mult”) (Crâncău, 2011). – Der. regr. din (a se) fâțâi (Scriban, DEX, MDA).