făcătură sf [At: MÎNDRESCU, L. P. 82 / Pl: ~ri / E: face + -ătură] 1 (Pop) Farmec (2) (făcut cuiva). 2 (Pop) Mijloc prin care se fac farmece (2). 3 (Pop) Lucru vrăjit. 4 (Reg) Model al unei cusături. 5 (Fam; dep) Improvizație. 6 (Fam; dep) Imitație fără valoare.

făcătúră s.f. 1 (pop.) Farmec, vrajă (făcută cuiva). 2 (pop.) Mijloc prin care se fac farmece. 3 (pop.) Lucru vrăjit. 4 (pop.) Model al unei cusături. 5 (fam.) Improvizație. 6 (fam.; deprec.) Imitație fără valoare. • pl. -i. / face + -ătură.

❍FĂCĂTURĂ (pl. -turi) sf. Trans. Bucov. Oaș. Fermecătorie, vrajă, fapt: să nu fie zis în ceas rău, o fi vre-o ~ SPER.; unde este găină neagră la casă, nu se apropie făcăturile VOR. [face].

FĂCĂTURĂ, făcături, s. f. (În superstiții) Fermecătură, vrajă, fapt; mijloc întrebuințat de vrăjitoare. Și-i era necaz, De slăbea... ca de-o făcătură. COȘBUC, P. I 252. Căci din vrăjitură Și din făcătură Ierbile topite Vis îi vor trimite, Visuri dulci și bune. id. ib. II 149. ◊ Expr. Parcă-i (sau gîndeai că-i) făcătură = parcă-i lucru vrăjit (se spune cînd ceva nu izbutește cu nici un chip). Și văduva Lenca vedea cum lada i se golește de negoț, dar fără nici un spor, căci, parcă era făcătură, abia tîrguia cît să aibă de cheltuială. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 105. Începu a bate pe la ușile oamenilor să-l lase de mas. Dar gîndeai că-i făcătură; unul nu-i răspundea, altul nu voia să-l lase. RETEGANUL, P. I 11.

FĂCĂTURĂ ~i f. pop. Procedeu magic căruia i se atribuie însușiri supranaturale; vrăjitorie; fermecătorie. /a face + suf. ~ătură

făcătură f. Tr. fermecătorie. [V. face 11].

făcătúră f., pl. ĭ (d. fac). Farmece, fărmăcătorie. V. fapt.

făcătură (fam.) s. f., g.-d. art. făcăturii; pl. făcături

făcătură s. f., g.-d. art. făcăturii; pl. făcături

făcătură s. f., g.-d. art. făcăturii; pl. făcături

făcătură, făcături s. f. 1. plastografie, fals în acte. 2. lucrare artistică mediocră.

FĂCĂTURĂ s. v. descântec, farmec, magie, vrajă, vrăjitorie.

făcătură s. v. DESCÎNTEC. FARMEC. MAGIE. VRAJĂ. VRĂJITORIE.

făcătúră, făcături, s.f. (mag.) Fermecătură, vrajă; boboană, măietură: „Femeia bolnavă de făcătură întoarce marț sara blidele care le are pusă în cuie și zâce: Io nu-ntorc blidu', / Că-ntorc făcătura, / Ce-i făcută asupra mea” (Bilțiu, 2015: 291). – Din face + suf. -ătură (Scriban, DEX, MDA).

făcătură, făcături, s.f. – (mag.) Fermecătură, vrajă; boboană, măietură: „Se presupune că, în trecut, cuvântul «descântec» avea un sens mai restrâns, existând și antonimul său «încântec» (făcătură, fermecătură, vrajă ș.a.)”; „Desemna efectuarea propriu-zisă a practicii magice cu sensul de a modifica o stare de lucruri dată” (Acta Musei, 2002: 155). – Din face (< lat. facere) + suf. -ătură (Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).

făcătură, -uri, s.f. – (mag.) Fermecătură, vrajă: „Se presupune că în trecut cuvântul «descântec» avea un sens mai restrâns, existând și antonimul său «încântec» (făcătură, fermecătură, vrajă ș.a.)”; „Desemna efectuarea propriu-zisă a practicii magice cu sensul de a modifica o stare de lucruri dată” (Acta Musei 2002: 155). – Din a face (< lat. facere) + tură.