făgaș¹ sn [At: I. IONESCU, C. 220 / V: (reg) fog~, hog-, văg~, ogașă (Pl: ogășii) sf, (Mol) haug~, hăug~, hăng~ / Pl: ~e, ~uri / E: mg vágás] 1 Urmă adâncă (și îngustă) lăsată de roțile unui vehicul. 2 (Fig) Drum. 3 (Fig) Direcție. 4 (Fig) Linie de conduită. 5 (Fig) Deprindere. 6 (Pop; îe) A-și pierde ~ul A-și pierde direcția. 7 (Pop; îe) A nu-și ieși din ~ A-și păstra obiceiurile, deprinderile. 8 (Mol; îe) A se da în hăugașul lui A se întoarce la deprinderile sale. 9 Urmă (adâncă și neregulată) săpată în pământ de torente. 10 Matcă a unui pârâu. 11 (Ban) Pârâu. 12 Scobitură săpată pe întreaga lungime a frontului miner de abataj, pentru a ușura desprinderea ulterioară a rocii.

FĂGAȘ, VĂGAȘ (pl. -așe) sn. 1 Urma adîncă ce lasă roțile unei trăsuri sau unui car într’un pămînt moale, ogaș: roatele briștei tăiau făgașe subțiri pe iarba plăpîndă a pămîntului jilav ODOB.; dînd într’un văgaș adînc înghețat, m’am pomenit cu trăsura într’un peș I. -GH.; Fig.: să nu credem vreodată că ... opintirile noastre vor face să sară lumea din făgaș deodată CAR ¶ 2 🌐 Urma săpată de un torent în curgerea lui: voinicii munților pășesc sprinteni pe făgașele apelor VLAH.; Că beau apă din văgaș și mănînc felii de caș TOC. (👉 OGAȘ) [ung. vágás].

FĂGAȘ, făgașuri și făgașe, s. n. Urmă săpată de apele de ploaie sau lăsată în pămîntul moale de roțile unui vehicul și rămasă după întărirea pămîntului. Apa fuge șiroaie pe făgașurile drumurilor, scurgîndu-se în șanțuri. SAHIA, N. A. 49. Roatele briștei tăiau făgașe subțiri pe iarba plăpîndă a pămîntului jilav. ODOBESCU, S.I 381. ♦ Fig. Direcție, drum. Întîmplarea care-l scosese din făgașul obișnuit îl zdruncinase tare. SADOVEANU, O. III 580. Înțelegînd că discuția s-a împotmolit, căută să-i schimbe făgașul. REBREANU, R. I 41. – Variante: hăugaș (ALECSANDRI, T. 1205), ogaș (I. IONESCU, M. 36, id. P. 360), hogaș (HOGAȘ, M. N. 206, ȘEZ. VIII 25), văgaș (TEODORESCU, P. P. 180, ȘEZ. IV 131) s. n.

FĂGAȘ ~e n. 1) Urmă adâncă și continuă făcută în pământ de apele de ploaie sau de roțile unui vehicul. 2) fig. Cale de dezvoltare. /<ung. vágáș

făgaș n. 1. urmă adâncă ce lasă roata unei trăsuri; 2. fig. direcțiune sau cale de urmat; 3. deprinderi înrădăcinate, rutină. [Vechiu-rom. văgaș = ung. VÁGÁS].

făgáș, V. hogaș.

fogaș² sn vz făgaș¹

ogarșie sf vz făgaș¹ corectat(ă)

ogaș sn vz făgaș¹ corectat(ă)

ogașă sf vz făgaș¹ corectat(ă)

ogașie sf vz făgaș¹ corectat(ă)

ogăștie sf vz făgaș¹ corectat(ă)

ogoș^[1] sn vz făgaș

văgaș sn vz făgaș

vâgaș sn vz făgaș

văgaș s.n. v. făgaș.

HĂUGAȘ s. n. V. făgaș.

HOGAȘ s. n. V. făgaș.

VĂGAȘ s. n. V. făgaș.

OGAȘ s. n. v. făgaș.

hăugaș n. Mold. 1. făgaș: să urnească țara din hăugaș AL.; 2. jghiabul sau gârliciul teascului. [Rostire dialectală, din văgaș (v. făgaș)].

văgaș, n. V. făgaș.

hăŭgáș, V. hogaș.

hogáș, V. văgaș.

ogáș, V. hogaș.

văgáș și hăgáș (vest) și hogáș (est) n., pl. e (ung. vágás, d. vágni, a tăĭa. V. văgăună). Urmă adîncă lăsată de roata caruluĭ (fr. ornière). Fig. Direcțiune saŭ cale de urmat: a purcede pe hogașu îmbunătățirilor. Deprinderĭ înrădăcinate, rutină. – Și hăŭgaș (nord), făgaș (Munt.) și ogaș (Ban. Olt).

făgaș s. n., pl. făgașe

făgaș s. n., pl. făgașe

făgaș s. n., pl. făgașe

făgaș, pl. făgașe

făgaș.

ogaș, -șe.

făgaș (-șe), s. n. – Urmă, brazdă, urmă de roată. – Var. (Mold., Trans.) vagas, ogaș, hogaș, (Trans.) hăgaș, hăgău. Mag. vágás (Cihac, II, 537; Gáldi, Dict., 95; DAR). După Drăganu, Dacor., VI, 275, alterarea consoanei inițiale se explică prin încrucișarea cu mag. forga „cotitură”, ipoteză puțin probabilă. Cf. sb., cr., rut. vagaš. După DAR, var. hăgău ar proveni din mag. hágo. – Der. hoagă, s. f. (groapă cu apă; pîrîu).

OGÁȘ (< magh.) s. n. (GEOGR.) Formă negativă de relief alungită, neramificată, sculptată de către apele de șiroire (cu adâncimi de 0,5-2 m). Este o formă incipientă de eroziune care poate evolua dând naștere unui torent. Sin. făgaș.

FĂGAȘ s. 1. (înv. și reg.) scursură. (~ lăsat de un șuvoi de apă de ploaie.) 2. (Olt. și Munt.) șleau. (~ lăsat pe drum de roțile căruței.)

FĂGAȘ s. v. albie, curs, matcă, vad.

FĂGAȘ s. 1. (înv. și reg.) scursură. (~ lăsat de un șuvoi de apă de ploaie.) 2. (Olt. și Munt.) șleau. (~ lăsat pe drum de roțile căruței.)

făgaș s. v. ALBIE. CURS. MATCĂ. VAD.

hăugaș, hăugașe, s.n. (reg.) 1. făgaș. 2. jgheabul sau gârliciul teascului.

hogaș, hogașuri, s.n. (reg.) 1. adâncitură pe un drum îngust; făgaș. 2. vâlcea, văgăună mică. 3. șanț săpat. 4. crestătură în lemn. 5. petec de pământ, hățaș.

ogaș, ogașuri, s.n. – (reg.) 1. Brazdă arată. 2. Urmă adâncă lăsată de roata carului. ♦ (top.) Ogaș, fânațe în Bocicoel (Vișovan, 2005). – Cf. făgaș, hogaș, văgaș „urmă, brazdă” (< magh. vágás „tăietură” < vágni „a tăia”) (Scriban, MDA).

ogaș, -uri, s.n. – Brazdă arată. – Din făgaș „urmă, brazdă” (< magh. vágás „tăietură”).