FĂLI, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda. ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti.

făli² vi [At: CADE / Pzi: ~lesc / E: ger fehlen] (Ban) 1 A lipsi cuiva ceva. 2 A avea un defect.

făli¹ [At: VARLAAM, C. 306/2 / Pzi: ~lesc / E: vsl ѣвалити] 1 vt (Înv) A glorifica. 2 vr (Adesea urmat de pp „cu” sau, înv, „asupra”, „întru”, „în”) A se lăuda (cu ceva). 3 vr (Prt) A se îngâmfa.

❍FĂLI² (-lesc) vb. intr. Băn. A lipsi, a avea un defect [srb. faliti < germ. fehlen].

FĂLI¹ (-lesc) I. vb. tr. ‡ A slăvi, a preamări. II. vb. refl. 1 A se mîndri, a se arăta mîndru de ceva: toată împărăția se fălea că o să aibă un împărat înțelept ISP. ¶ 2 A se fuduli: Țiganul ... au mai aflat prilej ca să se fălească și înaintea lui SB. [vsl. hvaliti].

FĂLI, fălesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta mândru de cineva sau de ceva; a se mândri, a se lăuda, a se fuduli cu... ♦ (Peior.) A se arăta plin de sine, îngâmfat; a se îngâmfa, a se făloși. 2. Tranz. (Înv.) A preamări, a slăvi. – Din sl. hvaliti.

FĂLI, fălesc, vb. IV. 1. Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «cu») A fi mîndru de cineva sau de ceva, a se lăuda, a se fuduli. Tot satul se fălea cu ea cînd o vedea duminica la horă, naltă, mlădioasă. VLAHUȚĂ, O. A. 347. Corupți și degradați, ei pierdură pînă și virtuțile militare cu care se făleau odinioară și nu mai reprezintau nici unul din simtimentele poporului. BĂLCESCU, O. II 23. ◊ (Construit cu o completivă) Te fălești că înainte-ți răsturnat-ai val-vîrtej Oștile leite-n zale de-mpărați și de viteji? EMINESCU, O. I 147. 2. Tranz. (Învechit) A glorifica, a preamări, a lăuda. Și nu numai p-acesta cu laude-l mărește, fălește pre oricine... Crezînd că dobîndește iubirea tutulor. NEGRUZZI, S. II 209.

A SE FĂLI mă ~esc intranz. A se mândri peste măsură; a se fuduli. /<sl. hvaliti

A FĂLI ~esc tranz. înv. A ridica în slăvi (în mod exagerat); a slăvi; a glorifica; a elogia; a cânta; a exalta. /<sl. hvaliti

fălì v. 1. (în sens bun), a se lăuda; 2. (în sens peiorativ), a face paradă cu. [V. fală].

fălésc (mă) v. refl. (d. fală saŭ d. vsl. hvaliti, a lăuda; rut. sîrb. faliti). Mă laud, mă mîndresc, mă fudulesc: țara se fălește cu oameniĭ marĭ, acest om se fălește cu baniĭ luĭ.

făli¹ (a ~) (a preamări) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. fălesc, 3 sg. fălește, imperf. 1 făleam; conj. prez. 1 sg. să fălesc, 3 să fălească

făli² (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă fălesc, 3 sg. se fălește, imperf. 1 sg. mă făleam; conj. prez. 1 sg. să mă fălesc, 3 să se fălească; imper. 2 sg. afirm. fălește-te; ger. fălindu-mă

făli² (a se ~) (a se mândri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se fălește, imperf. 3 sg. se fălea; conj. prez. 3 să se fălească

*făli¹ (a preamări) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. fălește, imperf. 3 sg. fălea; conj. prez. 3 să fălească

făli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fălesc, imperf. 3 sg. fălea; conj. prez. 3 sg. și pl. fălească

făli (fălesc, fălit), vb. – (Banat) A fi lipsit de. Sb. faliti, din it. fallire. – Der. fălincă, s. f. (greșeală, eroare), din sb. falinka.

FĂLI vb. v. cinsti, cânta, elogia, glorifica, lăuda, mări, omagia, preamări, preaslăvi, proslăvi, slăvi, venera.

FĂLI vb. 1. v. mândri. 2. v. îngâmfa.

FĂLI vb. 1. a se fuduli, a se lăuda, a se mîndri. (Are de ce se ~ cu copiii lui.) 2. a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se îngîmfa, a se lăuda, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări.

făli vb. v. CINSTI. CÎNTA. ELOGIA. GLORIFICA. LĂUDA. MĂRI. OMAGIA. PREAMĂRI. PREASLĂVI. PROSLĂVI. SLĂVI. VENERA.