ghici vt [At: BĂRAC, A. 33/9 / V: (Mol; Trs) gâci / Pzi: ghicesc / E: nct] 1 A descoperi intențiile cuiva. 2 (În superstiții) A prezice viitorul. 3 vt A dezlega o taină, o enigmă etc. 4 A dezlega o ghicitoare (2). 5 vr A se vedea nelămurit.

GHICI, ghicesc, vb. IV. Tranz. 1. A descoperi, a afla, a înțelege (prin iscusința minții). Îl măsor și eu, încercînd să ghicesc ce gînduri are. CAMIL PETRESCU, U. N. 199. Frumos, chipeș, avea o uitătură lungă, vie și cam ascunsă, de nu-l ghiceai nicicît ce-ar vrea și ce n-ar vrea. DELAVRANCEA, S. 25. Frumoasa fată-a ghicit că e frumoasă. EMINESCU, O. I 80. ♦ (Cu privire la o ghicitoare) A dezlega, a-i afla răspunsul. Ghici ghicitoarea mea. TEODORESCU, P. P. 225. 2. Fig. A intui, a simți, a întrezări. Cîrduri de ciori goneau buimace spre adăposturile ghicite în zare. GALACTION, O. I 79. Din mlădierea glasului... a ghicit îndată că, prin întuneric, umbra a surîs cu intenții pacifice. C. PETRESCU, A. 278. ◊ Refl. pas. Afară, întunerecul stăruie compact. Se ghicesc totuși siluetele masive ale munților apropiați. BOGZA, Ț. 60. 3. (În credința și practicile obscurantiste) A prezice viitorul. A îmblat pe la vraci și filozofi, ca să le caute la stele și să le ghicească dacă or să facă copii. ISPIRESCU, L. 1. ◊ Absol. Se gîndi să trimită după baba țigancă pe care o știa ea, să-i ghicească, dar pe urmă i se făcu frică, se răzgîndi și începu să-și ghicească singură. DUMITRIU, N. 104. – Imperativ: ghicește și ghici. - Variantă: (Mold., Transilv.) gîci (CREANGĂ, P. 150, ALECSANDRI, T. 944, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 31) vb. IV.

A GHICI ~esc 1. tranz. 1) A afla prin presupunere; a determina intuitiv sau prin deducție. ~ gândurile cuiva. ~ pe cineva după glas. 2) (ghicitori, șarade, enigme) A pătrunde cu mintea, găsind explicația. 3) A vedea foarte vag (din cauza depărtării, a întunericului etc.); a întrezări; a întrevedea. 2. intranz. (în superstiții) A prezice viitorul (trăgând cărțile, în bobi etc.). /cf. bulg. gadkam

ghicì v. 1. a prezice ce are să se întâmple, a descoperi ceeace-i ascuns; 2. a ajunge să cunoască, să pătrunză cugetul cuiva; 3. a găsi explicațiunea: a ghici o șaradă. [Și găci: origină necunoscută].

GÂCI vb. IV V. ghici.

gâci vt vz ghici

GÂCI vb. IV v. ghici.

GHICIT s. n. Faptul de a ghici; ghicire. ◊ Loc. adv. Pe ghicite = pe nimerite, la întîmplare, la noroc. – Formă gramaticală: (în loc. adv.) ghicite.

GÎCI vb. IV v. ghici.

GHICIT n. v. A GHICI. * Pe ~e la nimereală; la voia întâmplării. /v. a ghici

ghicésc (vest) și gîcésc (est) v. tr. (din *ghiocesc, d. ghioc, melcu pe care-l întrebuințează Țigancele la ghicit. – Imper. ghicește și fam. ghicĭ). Vest. Prezic, spun trecutu și viitoru. Presimt: a ghicit ce-l așteaptă. Dezleg, rezolv: a ghici o enigmă. V. cinel.

gîcésc, V. ghicesc.

ghici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghicesc, 3 sg. ghicește, imperf. 1 ghiceam; conj. prez. 1 sg. să ghicesc, 3 să ghicească; imper. 2 sg. afirm. ghicește/ghici

ghici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghicesc, imperf. 3 sg. ghicea; conj. prez. 3 să ghicească; imper. 2 sg. ghicește/ghici, neg. nu ghici

ghici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghicesc, imperf. 3 sg. ghicea; conj. prez. 3 sg. și pl. ghicească; imper. 2 sg. ghicește, neg. nu ghici

ghici (conj. ghicească)

ghicit s. n.

ghicite (pe ~) loc. adv.

ghicite (pe ~) loc. adv.

ghicit s. n. (pl. ghicite în loc. pe ~)

ghicesc, ghici ! impr.

ghici (ghicesc, ghicit), vb. – A descoperi, a afla, a intui. – Var. (înv.) gîci. Mr. angucescu, angucire. Origine obscură. Pare a fi în legătură cu sl. gadati „a ghici” (Cihac, II, 111; Berneker 288), prin intermediul sl. gadačĭ „ghicitor” (DAR) sau al bg. gatka „ghicitoare” (Pascu, apud Philippide, II, 714), de unde o formă rom. *gîd(ă)ci sau gîtci, redusă ulterior. Cf. și bg. gatkam „a propune o ghicitoare”, gadam „a ghici”. Der. de la ghioc, propusă de Laurian și păstrată de Scriban, nu pare posibilă. Der. ghicitor, s. m. (om care prezice viitorul); ghicitoare, s. f. (femeie care prezice viitorul; cimilitură; brîndușă-de-toamnă, Colchicum autumnale); ghicitură, s. f. (cimilitură); ghiceală, s. f. (cimilitură).

GHICI vb. 1. v. intui. 2. a afla, a descoperi, (rar) a bănui. (Ai ~ ce-am vrut să spun.) 3. v. bănui. 4. a dezlega. (A ~ o cimilitură.) 5. a prevesti, a prezice, a proroci, (franțuzism înv.) a devina. (A ~ viitorul cuiva.)

GHICI vb. 1. a intui, a întrevedea, a întrezări, a prevedea, a sesiza, (fig.) a mirosi, a pătrunde. (A ~ desfășurarea evenimentelor.) 2. a afla, a descoperi, (rar) a bănui. (Ai ~ ce-am vrut să spun.) 3. a bănui, a crede, a gîndi, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a socoti, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (înv. și reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întîmpla astfel?) 4. a dezlega. (A ~ o cimilitură.) 5. a prevesti, a prezice, a proroci, (franțuzism înv.) a devina. (A ~ viitorul cuiva.)

gâci, gâcesc, vb. tranz. – (pop.) A inventa, a născoci, a cobi: „...și-n veci n-am auzât să fie draci acolo; numai babele gâcesc câte și câte, vorbesc” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 142). – Din ghici „a descoperi, a afla” (MDA).