ghințură¹ sf [At: PANȚU, PL.² / V: (pop) ențură, enzură, ințură,^[1] gințură, guzu~ / Pl: ~ri / E: ns cf gențiană] (Bot; pop) Gențiană (Gentiana cruciata excisa, lutea sau punctata).

GHINȚURĂ, ghințure, s. f. Gențiană.

ghințură f. Bot. fierea-pământului: amar ca ghințura. [Rut. GHINDZURA].

ghințúră, dințúră și ințúră f., pl. ĭ (rut. gindzura, bg. sîrb. lincura, d. germ. enzian, it. genziana, d. lat. gentiana). Pop. Gențiană. – La Acad. și Cdr. ghínțură, la Pascu (R. C. 1938, 118) -úră.

gințură sf vz ghințură

guzură sf vz ghințură

jințură^[1] sf vz ghințură

țințură^[1] sf vz ghințură¹ corectat(ă)

FIERE sf. 1 🫀 Lichid verde-gălbuiu, foarte amar secretat de ficat: amar ca ~a; după credința poporului, bășica ce conține fierea poate să crape în om de supărare mare sau de osteneală: plesni ~a într’însa de necaz ISP.; Și du-te de adu apă, Că fierea în mine crapă PANN. ¶ 2 Fig. Amărăciune, supărare, necaz ¶ 3 🌿 FIEREA-PĂMÎNTULUI, plantă cu flori roșietice, rar albe, întrebuințată în medicină pentru proprietățile ei febrifuge, stomahice, etc. (Erythraea centaurium) (🖼 2095); – numele unei alte plante numite și „frigurică” – = GHINȚURĂ; – = CĂLBAZĂ 2 [lat. *fĕle].

ințúră, V. ghințură.

ghințură s. f., g.-d. art. ghințurei; pl. ghințure

ghințură s. f., g.-d. art. ghințurei; pl. ghințure

ghințură s. f., g.-d. art. ghințurei; pl. ghințure

ghințură (ghințuri), s. f. – Gențiană (Gentiana cruciata, punctata, excisa). – Var. (d)ințură. Din germ. Gentiana. – Din rum. provine rut. g’enzura (Miklosich, Wander., 15); ca și sb. lincura (Candrea, Elemente, 406).

GHINȚURĂ s. v. fierea-pământului, potroacă, țintaură.

GHINȚURĂ s. v. gențiană.

ghințură s. v. FIEREA-PĂMÎNTULUI. POTROACĂ. ȚINTAURĂ.

GHINȚURĂ s. (BOT.; Gentiana) gențiană, (reg.) cupe (pl.), ochincea, șerpînță, fierea-pămîntului.

ghințúră, s.f. Plantă cu tulpina până la un metru înălțime și frunze mari, late, de culoare verde-albăstruie, cu flori galbene; ghimbere (de munte) (din fam. Gentianaceae). ■ Se găsește pe coastele însorite, uneori în zona alpină sau subalpină, din Munții Rodnei. ■ (med. pop.) Utilizat ca stimulent al funcțiilor gastrice și ca febrifug. ■ Folosirea frecventă a rizomului, în med. pop., dar și la prepararea vinurilor amare, a determinat scăderea numerică a plantei. ■ Declarat monument al naturii; plantă ocrotită de lege. – Formă pop. din gențiană (DEX); din germ. Gentiana (DER). ■ Cuv. rom. > ucr. gindzura (Miklosich, după DER).

ghințură, s.f. – (bot.) Plantă cu tulpina până la un metru înălțime și frunze mari, late, de culoare verde-albăstruie, cu flori galbene. Se găsește pe coastele însorite, uneori în zona alpină sau subalpină, din Munții Rodnei. Utilizarea frecventă a rizomului în medicina populară, dar și la prepararea vinurilor amare, a determinat scăderea numerică a plantei. Monument al naturii; plantă ocrotită de lege (Nădișan, 2000: 51; Monumente, 1976: 64). – Formă pop. din gențiană (< lat. gentiana) (DEX); din germ. Gentiana (DER). Cuv. rom. > ucr. gindzura (Miklosich, cf. DER).