gir³- [At: DN³ / E: fr gyre] Element de compunere savantă cu semnificația: 1 Cerc. 2 Rotativ.

gir¹ sn [At: CARAGIALE, T. I, 193 / Pl: ~uri / E: ger Giro, it giro] 1 Semnătură pe o cambie prin care proprietarul cambiei dispune plata sumei prevăzute în document către o anumită persoană și la o dată anumită. 2 Mijloc, act prin care cineva garantează pentru acțiunile, cinstea, angajamentele etc. cuiva.

GIR, giruri, s. n. (În comerțul bancar capitalist) Semnătură pusă pe dosul unei cambii, prin care semnatarul își ia răspunderea achitării ei, alături de debitor, sau prin care proprietarul cambiei o transmite altuia. Cine vrea, n-are decît să iscălească o hîrtie, să-și pună un gir și să arate de cîte parale are nevoie. STANCU, D. 227.

GIR s.n. Semnătură pe dosul unei cambii, prin care semnatarul garantează achitarea ei sau prin care proprietarul cambiei o transmite altcuiva. [< it. giro].

GIR¹ s. n. 1. operație prin care beneficiarul unui titlu de credit (cambie, cec etc.) transferă asupra unei alte persoane dreptul de proprietate și obligațiile ce decurg din acest document. 2. mijloc prin care cineva garantează pentru cinstea, acțiunile cuiva. (< it. giro, germ. Giro)

GIR ~uri n. 1) Semnătură pe dosul unei cambii prin care semnatarul garantează achitarea ei. 2) Mijloc prin care o persoană garantează pentru acțiunile, angajamentele altei persoane. /<it. giro, germ. Giro

gir n. semnătura în dosul unei poliți spre a transmite altuia proprietatea ei (= it. giro).

gir n., pl. urĭ (it. giro, d. lat. gyrus. V. jur 1). Com. Semnătură pe dosu uneĭ polițe (andosament) a căreĭ proprietate se transmite ast-fel altuĭa numit giratar.

gir s. n., pl. giruri

gir s. n., pl. giruri

gir s. n., pl. giruri

gir, giruri.

gir (giruri), s. n. – 1. Semnătură pe o cambie prin care proprietarul ei dispune plata sumei prevăzute. – 2. Mijloc, act prin care cineva garantează pentru acțiunile, cinstea etc. cuiva. It. giro (sec. XIX). – Der. gira, vb. (a-și da girul); girant, s. m. (persoană care girează); giratar, s. m. (persoană în favoarea căreia este girată o cambie); giratoriu, adj., din it. giratorio, fr. giratoire.

GIR (< it.) s. n. 1. Mijloc prin care cineva garantează pentru cinstea, acțiunile, datoriile cuiva. 2. (FIN.) Modalitate prin care posesorul unui instrument de plată (cambie, bilet la ordin, ce etc.), numit girant, transferă unei persoane fizice sau juridice, numită giratar, toate drepturile care izvorăsc din posesia instrumentului de plată. G. se face prin înscrierea pe verso-ul instrumentului de plată a următoarelor mențiuni: numele girantului, numele giratarului, semnătura girantului și data girării. După efectuarea acestor specificații, instrumentul de plată se înmânează giratarului.