glumeț, ~eață [At: MAIORESCU, CR. II, 338 / Pl: ~i, ~e / E: bg глумец] 1 a (D. oameni) Care face multe glume. 2 a (D. oameni) Căruia îi place să glumească. 3 a (D. manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul Si: hazliu. 4 a Plin de voie bună. 5 a Care provoacă voia bună. 6-7 sm, a (Fig; irn) Nebun.

GLUMEȚ, -EAȚĂ, glumeți, -e, adj. 1. Care provoacă rîsul, plin de haz, de duh; hazliu. Grigore vorbea despre nevastă-sa pe un ton glumeț. REBREANU, R. I 58. Nu zîmbea... la poveștile bătrîne și glumețe ale ostașilor. EMINESCU, N. 3. ◊ (Adverbial) Vasca vorbea fără grijă și glumeț ca totdeauna. SADOVEANU, O. VII 36. ♦ Fig. Vesel, vioi. Una din acele fanfare vînătorești, al căror ritm iute și chiar glumeț pare că se îngînă cu vibrațiunile melancolice și prelungite ale instrumentului ce le produce. ODOBESCU, S. III 96. 2. (Despre oameni) Care face multe glume, care glumește des, căruia îi place să glumească; vesel, poznaș, șugubăț. De glumeț, glumeț era moș Nichifor, nu-i vorbă. CREANGĂ, P. 111.

GLUMEȚ ~eață (~eți, ~ețe) Care spune sau face glume; bun de glume. /<bulg. glumec

glumeț a. și m. care face să râză. [Slav. GLUMĬȚĬ].

gluméț, -eáță s. și adj., pl. ețĭ, ețe (vsl. glumĭcĭ, bg. glumec). Care glumește, te face să rîzĭ: om glumeț, lume glumeață. Neserios, farsor: acest om e un glumeț.

glumeț adj. m., pl. glumeți; f. glumeață, pl. glumețe

glumeț adj. m., pl. glumeți; f. glumeață, pl. glumețe

glumeț adj. m., pl. glumeți; f. sg. glumeață, pl. glumețe

glumeț, glumeți s. m. (eufem.) bolnav psihic, nebun, smintit.

GLUMEȚ adj. hazliu, poznaș, vesel, (pop. și fam.) ghiduș, hâtru, mehenghi, mucalit, ștrengar, șugubăț, (înv. și reg.) șăgaci, (reg., mai ales în Mold.) șăgalnic, (reg.) pozneț, snovos, (Mold.) chisnovat, (Olt.) potcaș, (prin Mold.) prujalnic, prujitor, (prin Olt.) snovelnic, (prin Transilv.) șăncăleț, șăncălos, șodoman, (prin Transilv. și Olt.) șodos, (prin Transilv.) șolomeț, (prin Bucov. și Mold.) șotelnic, (Bucov.) șotios, (Mold.) tămășalnic, (prin Olt.) zgondos, (înv.) poznatec, poznit, zefliu. (E un om tare ~!)

GLUMEȚ adj. hazliu, poznaș, vesel, (pop. și fam.) ghiduș, hîtru, mehenghi, mucalit, ștrengar, șugubăț, (înv. și reg.) șăgaci, (reg., mai ales în Mold.) șăgalnic, (reg.) pozneț, snovos, (Mold.) chisnovat, (Olt.) potcaș, (prin Mold.) prujalnic, prujitor, (prin Olt.) snovelnic, (prin Transilv.) șăncăleț, șăncălos, șodoman, (prin Transilv. și Olt.) șodos, (prin Transilv.) șolomeț, (prin Bucov. și Mold.) șotelnic, (Bucov.) șotios, (Mold.) tămășalnic, (prin Olt.) zgondos, (înv.) poznatec, poznit, zefliu. (E un om tare ~!)

Glumeț ≠ serios

Jesters do oft prove prophets (engl. „Glumeții se dovedesc adesea profeți”) – maximă a lui Shakespeare din Regele Lear. O spune Regana, una din fiicele lui Lear, în discuția cu sora ei Gonerila (act. V, sc. 3). Se citează cînd o mică glumă vestește (sau prevestește) un mare adevăr. LIT.