GONI, gonesc, vb. IV. 1. Tranz. A fugi după cineva, a urmări în fugă (pentru a prinde, pentru a face să se grăbească etc.); a fugări; spec. a alunga vânatul spre locul de pândă al vânătorilor. ◊ Refl. recipr. Păsările se goneau printre ramuri. ♦ Fig. (Înv.) A urmări (o țintă, un ideal). 2. Tranz. A alunga, a izgoni. 3. Intranz. A alerga, a fugi. 4. Refl. și intranz. (Despre vitele cornute) A se împerechea pentru reproducere. – Din sl. goniti.

goni [At: COD. VOR. 76/4 / Pzi: ~nesc / E: vsl гонити] 1 vt A urmări în fugă Si: a fugări. 2 vt (Spc) A alunga vânatul spre locul de pândă al vânătorilor. 3 vt (Înv) A vâna. 4 vt (Înv) A pescui. 5 vt (Înv) A prigoni. 6 vt A alunga. 7 vt (Înv; în superstiții) A îndepărta un rău (prin amenințări sau prin formule magice). 8 vt (Îvr) A concedia (în mod brusc). 9 vt (Înv; fig) A urmări (o țintă, un ideal). 10 vt (Înv) A frecventa. 11-12 vri (D. vite) A se împreuna. 13 vi A alerga. 14 vi (D. autovehicule) A merge cu viteză mare.

GONI, gonesc, vb. IV. 1. Tranz. A fugi după cineva, a urmări în fugă (pentru a prinde, pentru a face să se grăbească etc.); a fugări; spec. a alunga vânatul spre locul de pândă al vânătorilor. ◊ Refl. recipr. Păsările se goneau printre ramuri. ♦ Fig. (Înv.) A urmări (o țintă, un ideal). 2. Tranz. A alunga, a izgoni. 3. Intranz. A alerga, a fugi. 4. Refl. și intranz. (Despre vitele cornute) A se împreuna (spre a se reproduce). – Din sl. goniti.

GONI, gonesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua la goană, a pune pe fugă; a fugări. Iată că un balaur... venea, măre, spre dînsa ca un vîrtej. Pasămite, el gonea o porumbiță. ISPIRESCU, L. 133. Cine gonește doi iepuri nu prinde nici unul. NEGRUZZI, S. I 248. ◊ Refl. reciproc. Păsările ciripeau, se goneau printre ramuri; era cald și lumină. DEMETRESCU, O. 144. Și fîlfîie deasupra-i, gonindu-se în roate, Cu-aripele-ostenite un alb ș-un negru corb. EMINESCU, O. I 93. ♦ Fig. (Învechit) A voi să ajungi (ceva), a urmări (o țintă, un ideal). Dreptul meu, alta nu gonesc... Așa m-a învățat soțu-meu din urmă. ALECSANDRI, T. I 383. Idealul ce romînii goniră în organizația lor era egalitatea în drepturi și în stare. BĂLCESCU, O. II 15. ♦ (Despre gonaci sau despre cîini dresați pentru vînătoare) A alunga vînatul spre locul unde stau la pîndă vînătorii; a hăitui. Mergînd la vînătoare, au gonit o ciută sălbatică. CARAGIALE, O. III 89. Chiar pe această zăpadă ce se topește acum subt adierea încropită a zefirului primăvăratic, n-au fost oare tipărite urme încrucișate ale copoilor, gonind prin pădure iepurile fricos...? ODOBESCU, S. III 41. 2. Tranz. A alunga, a izgoni, a da afară. Numaidecît să mergi acolo, că nu iese din ea pînă nu l-ăi goni dumneata. CARAGIALE, O. III 48. Gonit de toată lumea prin anii mei să trec. EMINESCU, O. I 116. ◊ Fig. Toată noaptea îl apăsase un gînd, pe care-l gonea mereu. DUMITRIU, V. L. 39. A ta vorbire dulce mă deșteaptă Și gonește visul ce mă fermeca. BOLINTINEANU, O. 50. Dulcea mîngîiere Gonește-a mea durere. ALECSANDRI, T. I 187. 3. Intranz. A alerga, a fugi. Lanțurile de trăgători se întoarseră, gonind spre întunericul pădurii. CAMILAR, N. I 51. Cobzarul gonea după vagoanele de tramvai. PAS, Z. I 199. Pinteni murgului că da... Și gonea, măre, gonea. TEODORESCU, P. P. 292. ◊ (Despre vehicule) Două bărci de pescari cu pînzele umflate se întorceau gonind spre adăpost. BART, E. 233. 4. Refl. și intranz. (Despre vite cornute) A se împreuna, a se împerechea.

A GONI ~esc 1. tranz. 1) (ființe) A face să fugă, alergând din urmă; a fugări. 2) (animale sau păsări de vânătoare) A alunga îndreptând spre locul de pândă al vânătorilor. 3) (ființe) A forța să plece (în altă parte); a da afară; a izgoni; a alunga. 2. intranz. A se mișca foarte repede. /<sl. goniti

A SE GONI pers. 3 se ~ește intranz. (despre vitele cornute) A se împerechea în vederea reproducerii. /<sl. goniti

gonì v. a pune pe goană: 1. a alunga spre a prinde, a vâna: a goni doi iepuri; 2. a alunga în genere; 3. a urmări, a fugări. [Slav. GONITI].

gonésc v. tr. (vsl. goniti, a goni. V. dojănesc, iz- și pri-gonesc, od- și po-gon). Fugăresc, urmăresc. Izgonesc, alung, expulsez. Hăĭtuĭesc. Gonesc caiĭ, îĭ mîn repede. V. intr. Mîn, merg răpede cu caiĭ, cu automobilu ș. a.: om gonit o oră. V. refl. A se împărechea (animalele bovine).

goni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gonesc, 3 sg. gonește, imperf. 1 goneam; conj. prez. 1 sg. să gonesc, 3 să gonească

goni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gonesc, imperf. 3 sg. gonea; conj. prez. 3 să gonească

goni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gonesc, imperf. 3 sg. gonea; conj. prez. 3 sg. și pl. gonească

goni (gonesc, gonit), vb. – A alunga, a izgoni. – 2. A urmări, a vîna, a hăitui. – 3. A vîna, a merge la vînătoare. – 4. A urmări, a sîcîi, a chinui. – 5. A fugi după cineva, a urmări în fugă, a căuta. – 6. A se grăbi. – 7. A se împreuna taurii cu vacile. – Mr. agunescu, agunire. Sl. goniti (Miklosich, Lexicon, 136; Cihac, II, 124; Conev 57), cf. bg. goniă, sb. goniti. Se folosește și în formele der. izgoni și prigoni. Der. goană, s. f. (urmărire; vînătoare; împreunarea taurului cu vaca; alergare); gonitură, s. f. (înv., urmărire); gonaci, s. m. (urmăritor; hăitaș; explorator; bidiviu; insectă, Hydrometra paludum); gonaș, s. m. (Mold., urmăritor); goniță, s. f. (vacă în călduri; împreunarea taurului cu vaca; insectă, Grynus natator); gonițar, s. m. (insectă, Hydrometra paludum); gonitor, s. m. (urmăritor; taur; vacă în călduri; cîine de vînătoare; constelația Taurului; insectă, Hydrometra paludum); gonitorie, s. f. (epoca împreunării taurilor cu vacile).

GONI vb. 1. v. alerga. 2. v. fugări. 3. v. hăitui. 4. v. respinge. 5. v. surghiuni. 6. v. izgoni. 7. v. împerechea.

GONI vb. 1. a alerga, a fugi, (înv. și reg.) a cure, (reg.) a (se) încura, (Bucov.) a scopci. (Calul ~.) 2. a alerga, a fugări. (Îl ~ prin toată curtea.) 3. a hăitui, a scorni, a stîrni, (pop.) a zgorni. (~ vînatul din bîrlog.) 4. a alunga, a izgoni, a respinge, (înv.) a împinge. (Îl ~ pe inamic.) 5. a alunga, a exila, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, a surghiuni, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din țară.) 6. a alunga, a depărta, a izgoni, a îndepărta, (rar) a prigoni, a răzmeri, a surghiuni, (înv. și pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. și reg.) a întiri, a mîna, a tăia, (reg.) a țintiri, a zgoni, (Transilv. și Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a păfuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. și Ban.) a sprînji, (Transilv. și Maram.) a țipa, (Ban. și Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepăda, a rășchira, (fam.) a mătrăși, (fam. fig.) a mătura. (L-a ~ de la casa lui.) 7. a (se) împerechea, a (se) împreuna, a (se) încrucișa, (pop.) a (se) cățeli, a (se) însoți, (reg.) a (se) pui. (A ~ vitele cornute mari.)