greblă sf [At: ANON. CAR. / V: grăblea / Pl: ~le / E: bg гребло] 1 Unealtă sau mașină agricolă cu ajutorul căreia se strâng paiele, fânul etc. sau cu care se mărunțesc bulgării de pământ, se nivelează solul etc. 2 Construcție orientată transversal pe un curs de apă, servind la oprirea buștenilor.

GREBLĂ, greble, s. f. 1. Unealtă agricolă formată dintr-o coadă de lemn care are la un capăt o bară transversală cu dinți de oțel sau de lemn, cu ajutorul căreia se strîng paiele, cocenii, fînul de pe pămînt, se rîcîie sau se nivelează straturile etc. Vorbele cuvîntătorului se întruchipau în niște obraji urîți, cu guri largi, cu dinți ca dinții greblei. CAMILAR, TEM. 276. Îs bolnavă și mai moartă, Cînipa cade de coaptă. Ie tu coasa de-o cosește De boală mă mîntuiește Și ie grebla de-o adună Și de boală mă răzbună. ALECSANDRI, P. P. 310. ◊ Greblă mecanică = mașină agricolă folosită pentru adunatul fînului sau al spicelor, după cosit sau secerat, formată dintr-o serie de dinți de oțel susținuți de o bază metalică purtată de două roți și pusă în mișcare prin tracțiune animală sau mecanică. ◊ Expr. (În jargonul jucătorilor de cărți) A-și face mîna greblă = a aduna banii cîștigați de la ceilalți jucători (cu degetele încovoiate și depărtate puțin unul de altul). Își făcea mîna greblă ș-aduna mizele-n banc, c-o mișcare grațioasă, rotundă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 170. 2. Construcție transversală pe cursurile de apă, făcută pentru oprirea buștenilor transportați de rîu. N-aș putea spune că admirasem la greble clădirile imense și zbîrlite de trunchiuri, care în partea locului se cheamă plăvii. SADOVEANU, O. A. II 206. Mergeam cătră o greblă din susul apei... grebla este opritoarea buștenilor în vremea plutitului. id. V. F. 116.

GREBLĂ ~e f. Unealtă agricolă manuală constând dintr-o bară cu dinți de metal sau de lemn, fixată într-o coadă lungă de lemn și folosită pentru a aduna ceva (paie, fân, gunoaie etc.) de pe o suprafață sau pentru a nivela pământul arat sau săpat. * ~ mecanică mașină agricolă pentru strânsul cerealelor cosite. /<bulg. greblo

greblă unealtă dințată: de strâns paie, coceni. [Serb. GREBLĬE].

gréblă f., pl. e (vsl. bg. greblo, greblă, vîslă; rus. grábli f. pl., greblă. V. grapă, grăbesc). Un instrument agricol ca un peptene mare (de fer saŭ lemn) cu coadă de lemn și întrebuințat la adunat fînu, la scos buruĭenele și la sfărămat bulgăriĭ de pămînt.

grăblea sf vz greblă

greblă (desp. gre-blă) s. n., g.-d. art. greblei; pl. greble

greblă (gre-blă) s. n., g.-d. art. greblei; pl. greble

greblă s. f. (sil. -blă), g.-d. art. greblei; pl. greble

greblă (greble), s. f. – 1. Unealtă cu dinți (de lemn sau de fier) și cu coadă lungă pentru strîns fîn, paie etc. – 2. (Arg.) Pieptene. – Mr. griblă, megl. greblă. Bg. greblo (Cihac, II, 126; Conev 73) sau sb. grebla, grablje (Meyer 119; Skok 70), cf. alb. grambëlë; din sl. grabja „răpire” (Miklosich, Lexicon, 140), cf. grăbi. – Der. grebla, vb. (a da cu grebla); grebleș, adj. (îndoit, încovoiat).

greblă, greble s. f. (glum.) pieptene

GREBLĂ s. v. buhai.

GREBLĂ s. (TEHN.) buhai, cîrlig, hreapcă, vergea, (reg.) crivea. (~ la coasă.)

greblă, greble, s.f. – 1. Unealtă agricolă cu dinți de lemn și coadă lungă, pentru strâns fânul: „Clăcașii cu furcile, / Fete mari cu greblile” (Memoria, 2001: 82). 2. Grătar; îngrăditură de fier deasupra puțului, în exploatările miniere. 3. Construcție transversală pe cursurile de apă, făcută pentru oprirea buștenilor. 4. (astr.) Grebla, constelație în tradiția românească, parte din constelația Orion. ♦ (top.) Greble, parte de sat (Groșii Țibleșului), deal (Strâmbu Băiuț) (Vișovan, 2008). ♦ (onom.) Greblă, Grebla, Greble, Greblea, Grebleș, nume de familie (82 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din bg. greblo „greblă, vâslă” (Scriban, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA); din srb. greblje (Șăineanu; Meyer, cf. DER).

greblă, -e, s.f. – 1. Unealtă agricolă cu dinți de lemn și coadă lungă, pentru strâns fânul: „Clăcașii cu furcile, / Fete mari cu greblile” (Memoria 2001: 82). 2. Grătar; îngrăditură de fier deasupra puțului, în exploatările miniere. – Din srb. grebla, cf. alb. grembëlë (DER).