găinar sm [At: ANON. CAR. / P: gă-i~ / V: (pop) gairariu, ~iu, (reg) ~re snp / Pl: ~ri / E: găină + -ar] 1 Vânzător de găini. 2 Vânzător de păsări de curte vii. 3 (Înv) Păzitor și îngrijitor de găini. 4 (Fam) Hoț de găini. 5 (Fam; pgn) Borfaș. 6 (Fam) Șantajist mărunt. 7 (Irn; iuz) Denumire dată jandarmilor care se lăsau mituiți cu lucruri mărunte sau sume mici. 8 (Fam) Persoană care se ocupă de afaceri ilicite mărunte. 9 Un fel de uliu Si: (Buc) cobaț, hârău, hereu, herete, porumbariu, uliu-găinilor, uliu-de-porumbei. 10 (Reg) Coteț. 11 snp (Teh; reg; îf ~e) Bucăți de lemn prinse pe căpriori pentru a-i ține mai bine încheiați și pentru a mări rezistența la vânt.

GĂINAR, găinari, s. m. 1. Vînzător de găini. O găină grasă, cum îs la casa omului, nu mortăciuni de la găinari. La TDRG. 2. Hoț de găini; p. ext. hoț de lucruri mărunte; borfaș, potlogar. Un găinar înrăutățit. Fura de ici, fura de colo, ieșea în calea femeilor, – sînge nu vărsa, parcă îi era frică să dea prea tare cu bîta. SADOVEANU, O. VII 359. Întimplările astea nu se dovedeau pricinuite de niscaiva găinari, fiindcă nu s-a aflat nici o lipsă. POPA, V. 9. ♦ Denumire dată în trecut jandarmilor și polițiștilor care se lăsau mituiți cu lucruri mărunte sau cu sume mici de bani. Cum e Neguși găinar, ce-o să-i mai frece pe unii, să tragă de la ei ceva. DUMITRIU, B. F. 80. Dacă-l va prinde un găinar, adică un jandarm, să-l ia cu vorba. PAS, Z. III 76. – Pronunțat: gă-i-.

GĂINAR ~i m. 1) rar Vânzător de găini. 2) Persoană care fură găini. 3) Persoană care fură lucruri mărunte; hoț de boarfe; borfaș. 4) fam. Persoană care se ocupă de afaceri ilicite neînsemnate; bișnițar. /găină + suf. ~ar

găinar m. 1. vânzător, îngrijitor de găini; 2. fig. și pop. borfaș, șmecher; 3. Zool. Buc. uliul găinilor (Falco palumbarius). [Lat. GALLINARIUS].

găinár m. Hoț de găinĭ. Fig. Mold. Ștrengar, haĭmana: găinaru (un marțafoĭ din Odobeștĭ) nu maĭ contenea cu flecăriile (Sov. 234).

gairariu sm vz găinar

găinare snp vz găinar

găinariu sm vz găinar

găinar (desp. gă-i-) s. m., pl. găinari

găinar (gă-i-) s. m., pl. găinari

găinar s. m., pl. găinari

găinar, găinari s. m. 1. hoț de găini 2. hoț de lucruri mărunte 3. persoană care face afaceri ilicite de mică amploare

GĂINAR s. v. borfaș, cătușă, chingă, erete, pungaș, uliu.

găinar s. v. BORFAȘ. CĂTUȘĂ. CHINGĂ. ERETE. PUNGAȘ. ULIU.

găinár, găinari, s.m. 1. Uliu (Accipiter) (Maram. din dreapta Tisei). 2. Vânzător de găini. 3. Hoț de găini. 4. Coteț de găini. ■ (onom.) Găinariu, Găinaru, nume de familie în jud. Maram. (Sec. XV). – Din găină + suf. -ar (DEX, MDA); lat. gallinarium, cf. it. gallinaio, sp. gallinero (Șăineanu; Loșonți, 2001).

găinar, găinari, s.m. – 1. (ornit.) Uliu (Accipiter) (Maram. din dreapta Tisei). 2. Vânzător de găini. 3. Hoț de găini. 4. Coteț de găini. ♦ (onom.) Găinariu, Găinaru, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din găină + suf. -ar (DEX, MDA); lat. gallinarium, cf. it. gallinaio, sp. gallinero (Șăineanu; Loșonți, 2001).