gălbui, ~e a [At: EMINESCU, N. 51 / Pl: ~, ~e / E: galben + -ui] 1 Care bate într-un galben foarte șters, aproape de alb Si: (rar) gălbeniu, gălbenatic, (pop) gălbinicios (1), (pfm) gălbiu, (reg) gălburiu, (nob) gălbinicel, (fam) gălbior (1), galben (1) deschis, galben (1) pal. 2 (Pop; d. păr) Blond.

GĂLBUI, -UIE, gălbui, adj. Care bate în galben, galben-deschis; gălbiu. La ferestrele noastre, perdelele gălbui sînt lăsate, CAMIL PETRESCU, U. N. 217. Prin geamurile mici venea o lumină gălbuie și săracă. DUNĂREANU, CH. 34. O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferăstruie Printre care trece-o dungă mohorîtă și gălbuie. EMINESCU, O. I 84. ◊ (Adverbial) Lampa-i lumina din perete, gălbui și slab. MIHALE, O. 226.

GĂLBUI ~ie (~i) 1) Care bate în galben; cu nuanță galbenă; gălbior. 2) (despre părul oamenilor) Care este de culoare deschisă; gălbior; blond; bălai. /galben + suf. ~ui

gălbuiu a. care bate în galben. [Și gălbiu, contras din gălbeniu].

gălbíŭ, -íe (est) și gălbúĭ, -úĭe (vest) adj. Cam galben (vorbind de pene, stofe ș. a., nu de fața unuĭ bolnav).

gălbui adj. m., f. gălbuie; pl. m. și f. gălbui

gălbui adj. m., f. gălbuie; pl. m. și f. gălbui

gălbui adj. m., f. gălbuie; pl. m. și f. gălbui

gălbui, pl. gălbui, f. gălbuie, pl. gălbui

gălbiu (pop.) adj. m., f. gălbie; pl. m. și f. gălbii

GĂLBUI adj. 1. chihlimbariu, (rar) sulfuriu, untdelemniu, (pop.) gălbior, gălbiu, năutiu, șofrăniu, (reg.) gălbenatic, gălbenicios, gălbeniu, gălburiu. (Reflexe ~.) 2. v. șarg. (Cal ~.)

GĂLBUI adj. 1. chihlimbariu, (rar) sulfuriu, untdelemniu, (pop.) găibior, gălbiu, năutiu, șofrăniu, (reg.) gălbenatic, gălbenicios, gălbeniu, gălburiu. (Reflexe ~.) 2. șarg. (Cal ~.)