gămălie sf [At: DAMÉ, T. 140 / V: (Mol; Trs; cu metateză) măgă~ / Pl: ~ii / E: cf mg gomoly „minge, ghem, boț^[1]”, gomolya „boț^[2], bulgăr, ghem”, scr gomolja „boț”, gomolj „rădăcină bulboasă”, cf golomoț] 1 Măciulie a unui bold. 2 Parte îngroșată (și sferică) în vârful unui obiect. 3 (Adesea însoțit de compliniri) Nume dat unor obiecte mici și rotunde. 4 Nasture de lemn al furcii deasupra căruia se leagă caierul. 5 (Gmț) Cap. 6 (Gmț) Persoană mică de statură. 7 (Gmt) Copil. 8 (Fig; îe) ~iile ochilor Pupile.

GĂMĂLIE, gămălii, s. f. Bombiță rotundă la capătul unui ac de prins sau de înfipt; măciulie. Ac cu gămălie. ▭ Maimuța... își ridica ușor capul, privind lung, c-un fel de mirare cu ochișorii negri ca niște gămălii sclipitoare. BART, E. 209. Prin lîna scărmănată... cu lumînarea să fi căutat, că n-ai fi găsit un nod nici măcar cît o gămălie de bold. HOGAȘ, DR. II 148. ◊ Fig. Un șir de gămălii fosforescente (= becuri electrice), înfipte pe aceeași linie, spunea vag că acolo trebuie să fie Cladova. GALACTION, O. I 185.

GĂMĂLIE ~i f. Capăt îngroșat, de formă sferică, al unor obiecte; măciulie. Cui cu ~. ~a chibritului. /<ung. gomoly

gămălie f. capătul mai gros al acului: acele cu gămălie servă la prins și nu la cusut. [Ung. GOMOLY, boț].

gămălíe f. (sîrb. gomila, grămadă; rus. gomóla, gomólĭa, gomúlĭa, gămălie; nsl. gomolĭ, bulb, gomolĭa, grămadă; ung. gomoly, ghem. Bern. 1, 326. Cp. și cu gălămoz). Bulb la capătu unuĭ bețișor saŭ unuĭ ac, ca la chibriturĭ, la boldurĭ, la cotoru maculuĭ ș. a. Ac cu gămălie (vest), bold. – Și măgălie (est). V. măcĭulie.

magulie sf vz gămălie

măgălie sf vz gămălie

măgulie sf vz gămălie

măgălíe, V. gămălie.

gămălie s. f., art. gămălia, g.-d. art. gămăliei; pl. gămălii, art. gămăliile (desp. -li-i-)

gămălie s. f., art. gămălia, g.-d. art. gămăliei; pl. gămălii, art. gămăliile

gămălie s. f., art. gămălia, g.-d. art. gămăliei; pl. gămălii, art. gămăliile

gămălie (gămălii), s. f. – 1. Cocoloș, bulgăre, bulb. – 2. Parte îngroșată în formă de sferă mică la capătul unui ac sau cui. – 3. (Arg.) Cap, minte, dovleac. Sb., slov., cr. gomolj „bulb” (Cihac, II, 144; Berneker 326; DAR), cf. mag. gomoly(a); „cocoloș”, poate aflat și în legătură cu mag. gömböly „ac cu gămălie”. Este dublet al lui măgălie, s. f. (Trans. și Mold., capsulă de mac), cu metateză, poate sub influența lui măciulie.

gămălie, gămălii s. f. (glum.) gland al penisului.

GĂMĂLIE s. măciulie, (reg.) căciulie. (~ de ac, de chibrit.)

GĂMĂLIE s. măciulie, (reg.) căciulie. (~ de ac, de chibrit.)

MAGULIE s. f. v. gămălie.

MĂGĂLIE s. f. v. gămălie.

MĂGULÍE s. f. v. gămălie.