gătej [At: CREANGĂ, P. 130 / V: (reg) ~ă, ~eajă sf, ~erj^[1] sn / Pl: ~e, (reg) ~i sm / E: ns cf vsl гати] 1 sn Creangă sau nuia uscată, subțire, cu care se aprinde sau se ațâță focul. 2 sm (Reg; îs) ~jii prepeleacului Ramuri scurtate de la prepeleac care servesc de cuier. corectat(ă)

GĂTEJ, găteje, s. n. (Mai ales la pl.) Creangă subțire și uscată, desprinsă de copac. V. vreasc. În vatră ardeau gătejele și se risipeau în jăratic. SADOVEANU, O. III 548. Se jură... Că de-a pus ea mîna măcar pe-un gătej, S-o găsească moartă mîne-n zori vecinii. COȘBUC, P. I 252. Se plecă la vatră și mai puse cîteva găteje pe foc. VLAHUȚĂ, O. A. 346. Vezi, jupîneșică, cum pîrîie de frumos gătejele? CREANGĂ, P. 130.

GĂTEJ ~e n. mai ales la pl. Ramură sau creangă subțire și uscată cu care se face focul; vreasc. /<sl. gati

gătej n. 1. nuia de alun; 2. pl. crengi uscate de aprins focul. [Cf. slav. GATĬ, îngrădire din găteje].

gătéj și gîtéj n., pl. e (cp. cu vsl. gatĭ, grămadă, rus. gatĭ, zăgaz; sîrb. gat, ung. gát). Vreascurĭ, crăngĭ uscate adunate p. foc.

găteajă sf vz gătej

gătejă sf vz gătej

găterj sn vz gătej

gătej (reg.) s. n., pl. găteje

gătej (reg.) s. n., pl. găteje

gătej s. n., pl. găteje

gătej (găteje), s. n. – Vreasc. Sl. gatĭ „snop” (DAR); cf. gat. – Der. gătejel, s. n. (vreasc); gătejel, s. m. (pasăre, Sylvia atricapilla).

GĂTEJ s. (mai ales la pl.) v. vreasc.

GĂTEJ s. (mai ales la pl.) surcea, surcică, uscătură, vreasc, (înv. și reg.) tîrș, (reg.) rancotă, rascotă, (prin Bucov.) clenci, (prin Transilv.) hăbădic, pogmete (pl.), (prin Munt.) raburi (pl.), (prin Bucov.) selniță, (prin Transilv.) sfărgaci, (Ban.) șibă, (înv.) șormînt. (Face focul cu niște ~.)

gătéj, găteje, s.n. Vreasc; creangă subțire și uscată: „Un capăt (al peșterii) e urnit, cel stâncos dinspre vale, iar intrarea de deasupra (...) e înfundată cu găteje” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 188). ■ (top.) Coasta Gătejului, deal în Vima Mică. ■ (onom.) Gătej, nume de familie în jud. Maram.; Gătejeni, poreclă pentru locuitorii din Valea Stejarului. – Din sl. gatǐ „snop, grămadă” (DEX, MDA) + suf. -ež (cf. gâtlej, certej) (Frățilă).

gătej, găteje, s.n. – Vreasc; creangă subțire și uscată. ♦ (top.) Coasta gătejului, deal în Vima Mică (Vișovan, 2008). ♦ (onom.) Gătej, nume de familie în Maramureș; Gătejeni, poreclă pentru locuitorii din Valea Stejarului (Bilțiu-Dăncuș, 2005). – Din sl. gatǐ „snop, grămadă” (DA, cf. DER; DEX, MDA) + suf. -ež (cf. gâtlej, certej) (Frățilă).

gătej, -e, s.n. – Vreasc; creangă subțire și uscată. – Din sl. gatǐ „snop” (DA cf. DER).