hașcă³ sf [At: CADE / V: hâș~ / Pl: ~șce / E: cf mg haskér] (Reg) 1 Piele de vită bolnavă. 2 Animal bolnav și extrem de slab. 3 (Fig) Femeie depravată.

hașcă² sf [At: LB / V: aș~ / Pl: ? / E: nct] (Înv) Mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă.

hașcă¹ sf [At: I. CR. II, 21 / Pl: hăști / E: ns cf ucr хашши] (Reg) 1 Copac uscat, cu trunchiul găunos. 2 Trunchi găunos de copac. 3 Buturugă.

HAȘCĂ, hășci, s. f. (Regional) Copac (mai ales brad) uscat și cu trunchiul găunos; trunchi găunos de copac. Cel ce a trecut mai adeseori printr-o pădure de brazi și de molizi, acela de bună seamă că va fi observat într-însa... o mulțime de hășci. MARIAN, INS. 96. Toți copacii au început a se clătina și hașca aceea a scîrțîi. SBIERA, P. 2.

HAȘCĂ hăști f. pop. Copac uscat cu trunchi găunos. /cf. ucr. chašța

hașcă f. Mold. 1. brad mare uscat și găunos pe dinăuntru; 2. pielea de vită după ce s’a jupuit; 3. pielea adaosă spre a lărgi căputa de asupra (CR.). [Pol. HASKA; pentru raportul logic, cf. blană, piele și scândură].

háșcă f., pl. ște și hășțĭ. Nord. Brad uscat (cĭolpan). Trunchĭ scorburos.

așcă sf vz hașcă

hâșcă sf vz hașcă³

hașcă (copac, buturugă) (reg.) s. f., g.-d. art. hăștii; pl. hăști

hașcă (reg.) s. f., g.-d. art. hăștii; pl. hăști

hașcă s. f., g.-d. art. hăștii; pl. hăști

hașcă (hăști), s. f. – Trunchi gol, scobit. Origine necunoscută. În Mold. Pare identic cu hașcă, s. f. (înv., tigaie la armele de foc).

hașcă² s.f. (înv.) mic recipient la vechile arme de foc, în care se punea praful de pușcă.