HAIDĂU, haidăi, s. m. (Reg.) 1. Păzitor de vite (mari). 2. Haidamac (1). 3. (Art.) Dans fecioresc dintr-un ciclu de dansuri populare românești din jurul Aiudului, cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. hajtó „mânător, gonaci”.

haidău² sna [At: FRÂNCU-CANDREA, M. 139 / Pl: ~uri / E: mg hajdu] 1 Dans popular de flăcăi din Ardeal, cu mișcare moderată. 2 Melodie după care se execută acest dans.

haidău¹ sm [At: (a. 1693) ȘIO, ap. DA ms / Pl: ~ăi / E: mg hajto] (Reg) 1 Om însărcinat cu paza vitelor mari. 2 Om voinic, tânăr, dar leneș. 3 Om depravat.

HAIDĂU sm. Argat însărcinat cu paza unui tamazlîc de vite, bouar, văcar: s’a călugărit mai cu toți haidăii lui (crg.); au întrebat pe haidăi a cui îs vitele cele (sev.) [ung. hajtó].

HAIDĂU, haidăi, s. m. (Reg.) 1. Păzitor de vite (mari). 2. Haidamac (1). 3. (Art.) Dans fecioresc dintr-un ciclu de dansuri populare românești răspândite în jurul Aiudului, cu mișcare moderată; melodie după care se execută acest dans. – Din magh. hajtó „mânător, gonaci”.

HAIDĂU, haidăi, s. m. 1. Păzitor de vite; bouar, văcar; haidamac (2). Pasc numai cirezi de vite, prin singurătăți, cu cîni și haidăi. SADOVEANU, N. P. 153. Ciubuc mocanul... s-a călugărit mai cu toti haidăii lui. CREANGĂ, A. 21. 2. Om fără căpătîi, golan; bătăuș, haidamac (1). Țiindu-i așa încătușați, poroncea haidăilor de-i zvîntan în bătaie. ȘEZ. IV 17.

HAIDĂU ~i m. 1) înv. Păzitor și îngrijitor de vite; văcar. ◊ A fi ~ul cuiva a fi sluga cuiva. 2) Bărbat înalt și puternic (care umblă fără rost); haidamac. /<ung. hajto

haidău m. argat la vite: Ciubuc mocanul sa călugărit cu mai toți haidăii lui CR. [Derivat din haide!].

haĭdăŭ m. (d. haĭtăŭ [Trans.], ung. hajtó, haĭdăŭ [d. hajtani, a mîna], supt infl. luĭ haĭduc). Boŭar, păzitor de cireadă. Fig. Om necĭoplit, sălbatic.

❍AIDĂU = HAIDĂU.

haidău (păzitor de vite) (reg.) s. m., art. haidăul; pl. haidăi, art. haidăii

haidău (păzitor de vite) (reg.) s. m., art. haidăul; pl. haidăi, art. haidăii

haidău s. m., art. haidăul; pl. haidăi, art. haidăii

haidăul (dans) s. n. art., neart. haidău

!haidăul (dans) s. n. art., neart. haidău

haidăul v. fecioreasca (1).

haidău, haidăi s. m. (reg.) v. haidamac (1.)

HAIDĂU s. v. văcar.

haidău s. v. VĂCAR.

haidău² s.n. (reg.) joc țărănesc.