HALTĂ, halte, s. f. 1. Punct de oprire reglementară (de scurtă durată) a trenurilor personale pentru deservirea traficului de călători; gară mică. 2. Oprire, popas. 3. Scurtă oprire a trupelor în marș, pentru odihnă, ajustarea echipamentului și verificarea tehnicii de luptă. – Din germ. Halte[stelle], fr. halte.

haltă sf [At: LESNEA, C. D. 95 / Pl: ~te / E: ger Halte] 1 Oprire. 2 Stație mică pe calea ferată. 3 (Mil; îs) ~ de gustare Oprire în marșul unei trupe, pentru o gustare și ajustarea echipamentului.

*HALTĂ (pl. -te) sf. 🚝 1 Stație mică de drum de fier ¶ 2 Loc unde se opresc trenurile [germ. Halte (stelle)].

HALTĂ, halte, s. f. 1. Punct de oprire reglementară (de scurtă durată) a trenurilor; gară mică. 2. Oprire, popas. 3. Scurtă oprire a trupelor în marș, pentru odihnă, ajustarea echipamentului și verificarea tehnicii de luptă. – Din germ. Halte[stelle], fr. halte.

HALTĂ, halte, s. f. 1. Stație mică de cale ferată, fără linie dublă pentru încrucișarea trenurilor sau pentru încărcare. Muncitorii ieșiți din șut la miezul nopții năvăleau în gară, să apuce trenuțul ce avea să-i lase prin diferite halte. CĂLUGĂRU, O. P. 468. Halta, izolată din două părți, păstra singura legătură cu restul lumii numai prin firele telegrafice care de ieri răspundeau laconic. C. PETRESCU, A. 275. Trenul șerpuiește peste toamna rară, Haltă după haltă, gară după gară. LESNEA, C. D. 95. ♦ (Învechit) Stație de tramvai; oprire. Unele [tramvaie] nici nu opresc în halte; din fugă se suie și coboară numai cine poate. BART, S. M. 42. 2. Oprire, popas. În zare, pe-o costișă, s-arată dealul unde vom face halta mare. SADOVEANU, O. VI 233. ◊ (Mil.) Haltă de ajustare = oprire, în marșul unei trupe, în cursul căreia oamenii își ajustează echipamentul, verifică funcționarea mașinilor etc.

HALTĂ s.f. 1. Stație mică de cale ferată, unde nu opresc decît trenuri locale și care nu are de obicei linii de încrucișare. 2. (Fam.) Oprire, popas. [Cf. germ. Haltestelle, fr. halte].

HALTĂ s. f. 1. stație mică de cale ferată, unde nu se opresc decât trenuri locale. 2. (fam.) oprire, popas. 3. scurtă oprire a unei trupe în marș, pentru odihnă, ajustarea echipamentului sau verificarea tehnicii de luptă. ◊ punct rutier de oprire obligatorie pentru îndeplinirea unor formalități administrative sau plata unei taxe. (< germ. Halte/stelle/, fr. halte)

HALTĂ ~e f. 1) Stație mică de cale ferată; gară mică. 2) Oprire de scurtă durată în timpul unui drum; popas. /<germ. Halte[stelle]

haltă f. 1. loc de oprire al soldaților în marș, popas; 2. în special, loc de oprire între două gări. [Nemț. HALTE (STELLE)].

*háltă f., pl. e (fr. halte, d. germ. halt, popas, d. halten, a se opri; halte-stelle, loc de oprire). Mică stațiune de cale ferată. Popas, oprire.

haltă s. f., g.-d. art. haltei; pl. halte

haltă s. f., g.-d. art. haltei; pl. halte

haltă s. f., g.-d. art. haltei; pl. halte

haltă (halte), s. f. – Oprire, stație. Germ. Halte(stelle), cf. Borcea 192, cf. fr. halte, it., sp. alto.

a face o escală / o haltă / o haltă de ajustare expr. (glum.) a se opri la un restaurant etc. (pe drumul de la serviciu spre casă).

HALTĂ s. v. oprire.

HALTĂ s. oprire, popas, (înv.) oturac, stație. (În drum a făcut mai multe ~te.)