HALUCINAȚIE, halucinații, s. f. Tulburare psihică constând în perceperea unui obiect sau a unui fenomen fără ca acesta să existe în realitate. ♦ Produs al acestei stări; nălucire, vedenie. – Din fr. hallucination, lat. hallucinatio.

halucinație sf [At: GHEREA, ST. CR. I, 332 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr hallucination, it hallucinazione, rs галлюцинациа] 1 Stare psihică anormală, în care o persoană are iluzia percepției unor lucruri inexistente. 2 (Ccr) Vedenie. 3 (Ccr) Iluzie.

HALUCINAȚIE, halucinații, s. f. Tulburare psihică constând în perceperea unui obiect sau a unui fenomen fără ca acesta să existe în realitate. ♦ Produs al acestei stări; nălucire, vedenie. – Din fr. hallucination, lat. hallucinatio.

HALUCINAȚIE, halucinații, s. f. Stare psihică anormală (de obicei în cazuri de boală cu febră mare) sub stăpînirea căreia cineva are convingerea că vede lucruri sau aude zgomote care de fapt nu există; produs al acestei stări; vedenie, nălucire. Alcoolul produce halucinații ale vederii: bolnavului i se pare că vede dușmani care-l amenință. MARINESCU, P. A. 124. Nici în vastele lui halucinații de evadare nu avusese Ladima o priveliște atît de largă. CAMIL PETRESCU, N. 63. Cu somnul luptă ochii mei nesiguri: Sînt în Stambul ori am halucinații? ANGHEL-IOSIF, C. M. II 14.

HALUCINAȚIE, halucinații, s.f. Stare psihică anormală, sub stăpînirea căreia cineva are convingerea că vede lucruri sau aude zgomote care de fapt nu există; produs al acestei stări, nălucire, vedenie. – Fr. hallucination (lat. lit. hallucinatio, -onis).

HALUCINAȚIE s.f. Stare psihică anormală sub imperiul căreia cineva crede că percepe lucruri sau situații care de fapt nu există; vedenie. [Gen. -iei, var. halucinațiune s.f. / cf. fr. hallucination, lat. hallucinatio].

HALUCINAȚIE s. f. stare psihică anormală, sub imperiul căreia cineva percepe lucruri sau situații inexistente. ◊ produs al acestei stări; nălucire, vedenie. (< fr. hallucination, lat. hallucinatio)

HALUCINAȚIE ~i f. 1) Stare psihică patologică manifestată prin perceperea unor lucruri inexistente în realitate. 2) Imagine vizuală bizară, produsă de o asemenea stare; iluzie; himeră; vedenie. [G.-D. halucinației; Sil. -ți-e] /<fr. hallucination, lat. hallucinatio, -ionis

halucinațiune sf vz halucinație

*ALUCINAȚIUNE, *ALUCINAȚIE sf. 1 Faptul de a alucina ¶ 2 Rătăcire cu mintea, aiurare: sgomotul vîntului de afară îl enervează și-i dă alucinații (VLAH.) [fr. hallucination].

HALUCINAȚIUNE s.f. v. halucinație.

alucinați(un)e f. iluziunea cuiva care crede că vede sau aude lucruri ce nu există.

*alucinațiúne f. (lat. hallucinátio, -ónis). Aĭurare. – Și -áție. Și hal-.

halucinație (desp. -ți-e) s. f., art. halucinația (desp. -ți-a), g.-d. art. halucinației; pl. halucinații, art. halucinațiile (desp. -ți-i-)

halucinație (-ți-e) s. f., art. halucinația (-ți-a), g.-d. art. halucinației; pl. halucinații, art. halucinațiile (-ți-i-)

halucinație s. f. (sil. -ți-e), art. halucinația (sil. -ți-a), g.-d. art. halucinației; pl. halucinații, art. halucinațiile (sil. -ți-i-)

halucinație

HALUCINAȚIE s. nălucire, năzăreală, năzărire, vedenie, (înv.) vedere. (A avut o ~.)

HALUCINAȚIE s. nălucire, năzărire, vedenie, (înv.) vedere. (A avut o ~.)