harachiri sns [At: LTR / S și: hara-kiri / E: fr hara-kiri] 1 Sinucidere prin spintecarea cavității abdominale, practicată în Japonia în special de samurai, în caz de înfrângere sau de dezonoare. 2 (Îe) A-și face ~ A se sinucide prin spintecarea pântecului. 3 (Teh) Material folosit în sudura cu gaz a aluminiului, constituit dintr-un amestec de clorură de litiu și alte cloruri alcaline.

HARACHIRI s. n. Sinucidere prin spintecarea pîntecelui cu sabia sau cu un cuțit lung, practicată în Japonia (în clasele de sus) de către cei care au suferit o înfrîngere sau o dezonoare.

HARACHIRI s.n. Sinucidere prin tăierea pîntecelui cu pumnalul, practicată în Japonia. [< fr., jap. hara-kiri].

HARACHIRI s. n. sinucidere rituală prin tăierea pântecului cu pumnalul, practicată în Japonia; seppuku. (< fr. hara-kiri)

HARACHIRI n. Mod de sinucidere prin spintecarea pântecelui cu pumnalul, practicat mai ales de samuraii japonezi. [Sil. ha-ra-chi-ri] /<fr. hara-kiri

harachiri (desp. -chi-ri) s. n.

harachiri (-chi-ri) s. n.

harachiri s. n. (sil. -ri)

HARACHÍRI (HARAKÍRI) (< fr.; japonezul hara „stomac” + kiri „tăiere”) s. n. Ritual japonez sinucigaș, datând din sec. 12, care constă în spintecarea pântecelui; practicat în special de către samurai, în caz de înfrângere, dezonoare sau condamnare la moarte. Actul se săvârșea în fața unui asistent care, la rândul lui, putea să intervină, decapitându-l pe samurai, pentru a-i scurta agonia. Practica a fost abolită în 1868. Termenul este folosit mai ales de europeni, denumirea tradițională japoneză fiind seppuku.

a face (cuiva) harachiri expr. 1. a ucide (pe cineva), a distruge (pe cineva). 2. a ridiculiza (pe cineva), a pune în situație de inferioritate (pe cineva).

HARACHIRI s. seppuku. (Și-a făcut ~.)