harță [At: URECHE, ap. LET. I, 119/7 / V: (înv) harț sn, (reg) hanță³ / Pl: ~te / E: mg harc] 1 (Înv) Ciocnire între avangărzi sau între mici grupuri militare potrivnice. 2 (Înv) Detașament însărcinat să oprească înaintarea dușmanilor prin ușoare încăierări. 3 Încăierare. 4 (Înv) Duel. 5 Război. 6 (Pop) Răzmeriță. 7 Ceartă.

HARȚĂ s. f. 1. Încăierare, ceartă, sfadă. Dar el nu caută harță nimănui; așa-i firea lui, blîndă și împăciuitoare. GALAN, Z. R. 82. A îndrăznit să se ieie la harță cu unul din băietanii cei mari de la școală. SADOVEANU, N. F. 155. I-a venit poftă să se prindă la harță cu noi, grăi Lică. SLAVICI, O. I 132. 2. (Învechit) Încăierare ușoară, ciocnire între avangărzile sau între detașamentele armatelor potrivnice. Mihai, ce se aflase mereu la avangardă, porni iute înainte cu romînii săi ca să dea harță vrăjmașului și să-l împiedice a trece podul. BĂLCESCU, O. II 122. – Variantă: (Mold.) harț (SADOVEANU, N. P. 381) s. n.

HARȚĂ ~e f. 1) Ceartă însoțită de bătaie; încăierare. 2) înv. Ciocnire armată ușoară între două detașamente dușmane. [G.-D. harței] /<ung. harc

harță f. Mold. luptă voinicească, încăierare: la harță pornește POP. [Pol. HARȚ].

hárță f., pl. e (d. harț). Vechĭ. Încăĭerare, luptă mică. Luptă, bătălie. Azĭ. Ceartă, sfadă: a avea gust de harță, a te lua la harță cu cineva.

artă² sf vz harță

hanță³ sf vz harță

harț sn vz harță

1) harț n., pl. urĭ (ung. ceh. harc, pol. harc, vechĭ herz, harță, d. mgerm. harz, harze, herze, ngerm. herzu, strigăt de luptă. V. horțiș). Vechĭ. Harță, încăĭerare, cĭocnire între avangarde: harț cu Tătariĭ (N. Cost. 2, 203), oștile daŭ harț (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 199). Detașament care hărțuĭa. Duel. Războĭ.

harță s. f., g.-d. art. harței

harță s. f., g.-d. art. harței

harță s. f., g.-d. art. harței

harță s. f. – Încăierare, ceartă. – Var. (înv.) harț. Mag., pol. harc (Cihac, II, 505; Berneker 377; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. arțag. – Der. hărtaș, s. m. (luptător, combatant); hărțui, vb. (a ataca; a începe lupta; a urmări, a sîcîi, a pisa); hărțeli, vb. (a deranja, a supăra, a chinui), cu suf. expresiv -li; hărțuială, s. f. (faptul de a hărțui); hărțuitor, adj. (care hărțuiește); hărăți, vb. (a hărțui), care, după Scriban, Arhiva, 1912 și DAR, ar proveni din mag. hergelni (herécelni) „a ațîța”, ipoteză ce pare inutilă; hărăție, s. f. (înv., combativitate; vitejie); hărățag, s. n. (rar, provocare), rezultat dintr-o încrucișare cu arțag; hărăț, s. m. (persoană care hărțuiește; viteaz), sec. XVII, înv.

HARȚĂ s. v. animozitate, arțag, bătălie, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, luptă, neînțelegere, război, vrajbă, zâzanie.

HARȚĂ s. v. încăierare.

HARȚĂ s. hărțuială, hărțuire, încăierare.

harță s. v. ANIMOZITATE. ARȚAG. BĂTĂLIE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. LUPTĂ. NEÎNȚELEGERE. RĂZBOI. VRAJBĂ. ZÎZANIE.