hemoragie sf [At: ENC. ROM. / Pl: ~ii / E: fr hémorragie] 1 Părăsire a patului vascular de către sânge Si: hemoree. 2 (Fig) Scurgere, pierdere de valori umane sau materiale.

HEMORAGIE, hemoragii, s. f. Scurgere abundentă de sînge în urma ruperii sau tăierii unui vas sanguin. ◊ Hemoragie internă = hemoragie care se produce în interiorul corpului.

HEMORAGIE s.f. Scurgere (abundentă) de sînge cauzată de ruperea unui vas sanguin. [Gen. -iei. / < fr. hémorragie, cf. gr. haima – sînge, rhage – ruptură].

HEMORAGIE s. f. 1. scurgere de sânge cauzată de ruperea unui vas sangvin. 2. (fig.) pierdere a ceea ce este esențial pentru viața sau bogăția unei țări. (< fr. hémorragie)

hemoragie s. f. ♦ 1. (fig.) Curgere, pierdere (de altceva decât sânge, în special de capital) ◊ „Ministrul trezoreriei, E.C., a declarat că această măsură s-a dovedit necesară pentru a opri hemoragia de dolari pe care Banca Italiei era nevoită să o angajeze spre a susține cursul lirei.” Sc. 22 I 76 p. 6. ◊ „Hemoragie de oameni din Est în Vest” ◊ „22” 39/96 (Plus p. IV); v. și Sc. 14 IX 79 p. 5. ♦ 2. Pierdere dăunătoare ◊ „Această adevărată hemoragie a valorilor formate în propria pepinieră [...]” Astra II/89 p. 15 (din fr. hémorragie; DMC 1962; D. Urițescu CV 6668; DN, DEX, DN3 – alt sens, DEX-S)

HEMORAGIE ~i f. Scurgere de sânge în cazul unor leziuni ale vaselor sangvine. ~ cerebrală. [G.-D. hemoragiei] /<fr. hémorragie

emoragie f. scurgerea sângelui în afară de vasele ce-l conțin: emoragie cerebrală, nazală.

*emoragíe f. (vgr. ῾aimorragía). Med. Curgerea sîngeluĭ afară din vasele care-l conțin: emoragie cerebrală, nazală.

hemoragie s. f., art. hemoragia, g.-d. art. hemoragiei; pl. hemoragii, art. hemoragiile (desp. -gi-i-)

hemoragie s. f., art. hemoragia, g.-d. art. hemoragiei; pl. hemoragii, art. hemoragiile

hemoragie s. f., art. hemoragia, g.-d. art. hemoragiei; pl. hemoragii, art. hemoragiile

hemoragie

emoragie, -giei gen. a.

HEMO- „sînge, globule roșii, hematii”. ◊ gr. haima „sînge” > fr. hémo-, engl. hemo- și haemo-, germ. hämo > rom. hemo-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., biologie a sîngelui; ~blast (v. -blast), s. n., celulă tulpină; sin. hemocitoblast; ~cel (v. -cel₁), s. n., cavitate a corpului la unele nevertebrate, originară din fragmentarea mezodermului sub formă de sinusuri sau lacune pline cu sînge în blastocel; ~cit (v. -cit), s. n., celulă sanguină; sin. hematocit; ~citoblast (v. cito-, v. -blast), s. n., hemoblast*; ~citofagie (v. cito-, v. -fagie), s. f., fenomen de citofagie, manifestat la celulele sîngelui și la organele hematopoietice; ~citometru (v. cito-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru determinarea numărului de hematii dintr-un volum de sînge; ~citopenie (v. cito-, v. -penie), s. f., diminuare a numărului de hematii din sînge; ~clazie (v. -clazie), s. f., 1. Scădere a numărului de leucocite din masa sanguină. 2. Hemoliză*; ~colecist (v. cole-, v. -cist), s. n., acumulare de sînge în vezicula biliară; ~conie (v. -conie), s. f., corpusculi foarte mici, observați în sînge la ultramicroscop și care prezintă mișcări browniene; ~crinie (v. -crinie), s. f., vărsare a hormonilor în sînge; ~crinoterapie (v. crino-₂, v. -terapie), s. f., utilizare în scop terapeutic a unui amestec injectabil de sînge și de extract glandular; ~crioscopie (v. crio-₁, v. -scopie), s. f., determinare a punctului de înghețare a sîngelui; ~crom (v. -crom), s. m., termen generic pentru pigmenții sanguini transportori de oxigen; ~cromogen (v. cromo-, v. -gen₁), s. m., compus rezultat din combinarea heliului cu diverse substanțe azotate; ~cromometru (v. cromo-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru determinarea procentului de hemoglobină din sînge; ~cultură (v. -cultură), s. f., cultivare și identificare a unor germeni patogeni în sînge prin însămînțarea lor pe un mediu adecvat; sin. hematocultură; ~dinamometru (v. dinamo-, v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea presiunii sîngelui; ~dromograf (v. dromo-, v. -graf), s. n., debitmetru bazat pe deplasarea variabilă de către curentul sanguin a unei supape, ale cărei mișcări sînt înregistrate pneumatic; ~dromometru (v. dromo-, v. -metru₁), s. n., aparat de măsurat viteza de circulație a sîngelui în vene și artere; ~fag (v. -fag), adj., 1. adj., (Despre animale) Care se hrănește cu sînge. 2. adj., (Despre celule fagocitare) Care distruge globulele roșii; ~filie (v. -filie₁), s. f., boală de sînge ereditară, caracterizată printr-o predispoziție patologică la hemoragii datorită insuficientei puteri de coagulare a sîngelui; ~genie (v. -genie₁), s. f., afecțiune caracterizată prin hemoragii care survin spontan, ca urmare a scăderii pronunțate a numărului de trombocite; ~gramă (v. -gramă), s. f., analiză medicală prin care se stabilește compoziția sîngelui; ~histioblast (v. histio-, v. -blast), s. n., celulă cu citoplasma ușor bazofilă și cu nucleu rotunjit și semilunar, prezentă în splină și în măduva osoasă; ~id (v. -id), adj., care se aseamănă cu sîngele; ~leucogramă (v. leuco-, v. -gramă), s. f., analiză de laborator constînd în notarea hematiilor și a leucocitelor; ~limfă (v. -limfă), s. f., lichid organic din aparatul circulator al nevertebratelor, corespunzător sîngelui; ~litic (v. -litic₂), adj., care distruge hematiile; ~liză (v. -liză), s. f., fenomen de distrugere patologică a globulelor roșii din sînge; sin. eritrocitoliză, hematoliză, hemoclazie (2); ~manometru (v. mano-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea presiunii sanguine; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Aparat pentru dozarea hemoglobinei din sînge. 2. Aparat pentru determinarea cantității de hemoglobină din sînge; ~neurocrinie (v. neuro-, v. -crinie), s. f., vărsare a hormonilor hipofizari în sistemul nervos prin mijlocirea circulației porte hipotalamohipofizare; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile sîngelui; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., hematopoieză*; ~ptizie (v. -ptizie), s. f., eliminare de sînge pe gură, provocată de o hemoragie a căilor respiratorii; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., hemoragie*; ~ragie (v. -ragie), s. f., scurgere abundentă de sînge, datorită ruperii peretelui unui vas sanguin; sin. hemoptoză; ~ree (v. -ree), s. f., curgere de sînge; sin. hematoree; ~rinie (v. -rinie), s. f., hemoragie nazală produsă de ruperea unui vas de sînge; ~spermie (v. -spermie), s. f., hematospermie*; ~static (v. -static), adj., s. n., (medicament) care oprește o hemoragie; sin. hematostatic; ~stază (v. -stază), s. f., oprire a unei hemoragii prin mijloace proprii organismului sau prin procedee medicale; ~tahometru (v. taho-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru determinarea vitezei de circulație a sîngelui; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament al unei boli prin transfuzii de sînge; sin. hematoterapie; ~tipologie (v. tipo-, v. -logie₁), s. f., determinare tipologică a unei populații cu ajutorul grupelor sanguine; ~toxie (v. -toxie), s. f., otrăvire a sîngelui; ~trop (v. -trop), adj., (despre un virus) care se fixează electiv pe celulele sanguine.

HEMORAGIE s. (MED.) 1. (înv.) sângerătură. 2. hemoragie nazală v. epistaxis.

HEMORAGIE s. (MED.) 1. (înv.) sîngerătură. 2. hemoragie nazală = epistaxis.