HODOROG², -OAGĂ, hodorogi, -oage, s. n., s. m., s. f. 1. S. n. (Fam.) Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. (Fam.) S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. (Pop.) Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv).

hădorog, ~ragă sn, sf vz hodorog²

hodoroabă¹ sf [At: ALRM II/I, h. 296 / Pl: ~be / E: nct] (Reg) Coșarcă.

hodorob², ~oabă sn, sf vz hodorog³

hodorob¹ sn vz hodorog¹

hodorog², ~oagă [At: LB / V: hăd~, hădoragă, od~ / Pl: ~i, ~e / E: hodorogi] 1-2 sn (Obiect sau) vehicul învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 3 smf Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 4 smf (Spc) Bătrân ramolit și urâcios. 5 smf (D. vite) Mârțoagă. 6 smf (Fig) Flecar. 7 sfa Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi. 8 sfa Melodie după care se dansează hodoroaga (6).

hodorog³, ~oagă sn^[1] [At: DA ms / V: ~ob, ~oabă / Pl: ~oage / E: nct] 1 (Pes) Coș înalt fără fund întrebuințat la prinderea peștelui din apă mică. 2 (Min; îf ~oabă) Ascensor cu care se coboară în mină.

odorog² sn vz hodorog² corectat(ă)

HODOROG², -OAGĂ, hodorogi, -oage, subst. 1. S. n. Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. 2. S. m. și f. Persoană bătrână, neputincioasă, ramolită. 3. S. f. art. Dans popular românesc din sudul Transilvaniei cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din hodorogi (derivat regresiv).

HODOROAGĂ, hodoroage, s. f. Lucru (mai ales vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. A cîștigat azi cîteva copeici, cu hodoroaga pe patru roate. CAMILAR, TEM. 51.

HODOROAGĂ, hodoroage, s. f. Lucru (de obicei vehicul) învechit, stricat, hodorogit, care face zgomot la orice mișcare. ♦ Epitet dat unei persoane bătrîne și ramolite. – Din hodorog².

HODOROAGĂ ~ge f. Vehicul hodorogit, care face mult zgomot. /Din hodorog

hodoroagă f. 1. lucru vechiu și stricat: o hodoroagă de căruță ISP.; 2. (ironic) căzătură de om: hodoroagă bătrână; 3. fam. toacă gură. [V. hodorog].

hodoroágă f., pl. oage (d. hodorog). Fam. Iron. Unealtă, mașină saŭ femeĭe hodorogită: o hodoroagă de căruță, de babă. V. cotoroanță și daradaĭcă.

hodoroagă (persoană; obiect) (fam.) s. f., g.-d. art. hodoroagei; pl. hodoroage

hodorog¹ (obiect) (pop.) s. n., pl. hodoroage

hodoroagă (persoană, obiect) (fam.) s. f., g.-d. art. hodoroagei; pl. hodoroage

hodorog² (obiect) (pop.) s. n., pl. hodoroage

hodoroagă (femeie, obiect) s. f., g.-d. art. hodoroagei; pl. hodoroage

hodorog (obiect) s. n., pl. hodoroage

hodoroagă, -ge.

hodorog², hodoroage, s.n. (reg.) coș înalt și fără fund pentru prinderea peștelui în bălțile (ochiurile) cu apă mică.

hodoróg, -oagă, hodorogi, -oage, adj., s.m.f. Om bătrân, ramolit. – Der. regr. din hodorogi „a se ramoli” (MDA).