HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru (mai ales al unui animal) intrat în descompunere; mortăciune, stârv, leș¹. 2. Fig. (Pop.) Om mare, gras și greoi în mișcări. – Din magh. dial. holt (= halott).

hoit sn [At: ZILOT, CRON. 339 / Pl: ~uri / E: mg holt] 1 Cadavru intrat în descompunere. 2 (Lpl) Cantități mari de carne. 3 (Fig; irn) Corp omenesc. 4 (Fig; pop) Om mare, gras și greoi în mișcări.

HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru intrat în descompunere; mortăciune, stârv, leș¹. 2. Fig. (Pop.) Om mare, gras și greoi în mișcări. – Din magh. dial. holt (= halott).

HOIT, hoituri, s. n. 1. Cadavru de animal sau (mai rar) de om, intrat în descompunere; mortăciune, stîrv, leș. Hoitul îl mîncase fiarele pădurii. STANCU, D. 21. Nici vederea hoitului lui Rădașcă nu i-ar fi putut aduce liniștea. SADOVEANU, P. M. 273. La periferie, unde unii viețuiesc ca gunoaiele, s-au deschis ferestrele. Mizeria s-arată rîncedă – ca un hoit prea învechit. SAHIA, N. 64. 2. Fig. (Popular, cu nuanță depreciativă) Om mare la trup și gras peste măsură, greoi în mișcări. Apoi dă, bade, închircit, vrăbioi, cum mă vezi, aista sînt: am văzut eu și hoituri mari și nici de-o lume: la treabă se vede omul ce poate! CREANGĂ, P. 149.

HOIT ~uri n. pop. 1) Cadavru, mai ales de animal, în descompunere; mortăciune; stârv; zdohnitură. 2) pop. peior. Om foarte gras și greoi în mișcări. [Monosilabic] /<ung. holt

hoit n. mortăciune: hoit să fie, de corbi nu-i lipsă AL. [Ung. HOLT].

hoĭt n., pl. urĭ (ung. holt, mort [= halott, cadavru], ca uĭt față de ult. V. hoaĭtă). Stîrv, leș, cadavru. Fig. Iron. Mîncare de carne: ce atîta hoĭt la masă?

hoit s. n., pl. hoituri

hoit s. n., pl. hoituri

hoit s. n., pl. hoituri

hoit (hoituri), s. n. – Cadavru. Mag. holt, în loc de halott (Cihac, II, 506; DAR). Fonetismul nu este convingător.

hoit, hoituri s. n. (peior.) corp, trup.

mută-ți curul! / fundul! / hoitul! expr. (vulg.) dă-te mai încolo!, pleacă de aici!

HOIT s. v. cadavru.

HOIT s. cadavru, corp, leș, mortăciune, stîrv, trup, (reg.) stîrvină, (Transilv.) hanț, (înv., în Transilv.) dabilă.

hoit, -ă, hoiți, -te, adj. – Drăgostit, mădărit, răsfățat. – Din hoi.