holercă sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 250/7 / V: hal~, holir~, horelcă, horilcă, hul~, hulir~, hurelcă / Pl: ~rci / E: rs хорюка, ucr горелка] (Mol; Trs) 1-3 (Conținut al unui) (pahar cu) rachiu de proastă calitate Si: pliușcă. 4-5 (Pex) (Pahar cu) băutură spirtoasă de orice fel.

HOLERCĂ s. f. (Regional) Rachiu. Să ne toarne un strop de holercă de-ntărire? CAMILAR, N. I 225. Noi avem holercă. Vin n-avem. SADOVEANU, O. V 132. Țuică și holercă. CREANGĂ, P. 325. – Variante: horilcă (SADOVEANU, F. J. 95), horincă (RETEGANUL, P. III 84) s. f.

holercă f. Mold. rachiu: s’a apucat de chilit la țuică și holercă CR. [Vechiu-rom. horilcă = pol. HORYLKA].

holércă f., pl. ĭ (maĭ rar horelcă, în Bucov. horilcă [Șez. 36, 1] și holircă, d. rus. horilka, gorĭelka, rut. gorivka, d. vsl. gorĭeti, a arde. Cp. cu bg. zavivka, rom. zavelcă și cu balercă, palincă. V. bulearcă, do-goresc). Mold. Trans. Rachiŭ prost, poșircă. – În Trans. și horincă.

halercă sf vz holercă

holircă sf vz holercă

horelcă sf vz holercă

horilcă sf vz holercă

hulercă sf vz holercă

hulircă sf vz holercă

hurelcă sf vz holercă

oleacă^2[1] sf vz holercă

olercă^[1] sf vz holercă

HORILCĂ s. f. V. holercă.

HORINCĂ s. f. V. holercă.

HORILCĂ ~ci f. Băutură alcoolică tare, obținută prin distilarea sucurilor dulci (de fructe, de struguri etc.) fermentate. /<ucr. horilka

horilcă f. V. holercă.

holírcă, V. holercă.

horélcă, V. holercă.

horílcă, horíncă, V. holercă.

holercă/horilcă (reg.) s. f., g.-d. art. holercii/horilcii; pl. holerci/horilci

holercă/horilcă s. f., g.-d. art. holercii/horilcii; pl. holerci/horilci

holercă, -ci.

!horilcă (reg.) s. f., g.-d. art. horilcii; pl. horilci

horilcă v. holercă

horilcă v. holercă

holercă (holerci), s. f. – Țuică, rachiu. – Var. halercă, horilcă, holircă. Rus. chorilka, pol. horylka (Tiktin; DAR).

HOLERCĂ s. basamac, (reg.) trăscău. (Un clondir de ~.)

HOLERCĂ s. v. poșircă, rachiu.

holercă s. v. POȘIRCĂ. RACHIU.

HOLERCĂ s. basamac, (reg.) trăscău. (Un clondir de ~.)

HOLERCĂ s.f. v. horilcă.

HORILCĂ s.f. (Mold.) Rachiu. A: Învățați cu bere și cu horilcă. M. COSTIN. Au îmbătat cu holercă pre căzaci. NECULCE. // B: Acolo creștinii fac horilcă multă, cu care să răscumpără și din robie. COSM 1766, 98¹. Variante: holercă (NECULCE). Etimologie: ucr. horilka.

horincă, (horilcă), s.f. – Băutură alcoolică din fructe sau cereale, distilată de două ori. Termenul horincă e atestat îndeosebi în satele de pe valea Marei. În zona Săcel-Vișeu-Moisei-Borșa: horilcă. În Săpânța – pălincă. În paralel, circulă și sin. țuică, cu mențiunea că „e termen mai nou”. După prima distilare, se numește șpirt, horincă puturoasă, arcoziță. După a doua distilare, se numește horincă. Termenul horincă e neatestat (până în perioada interbelică) în alte regiuni ale țării: în Crișana, Sătmar și Oaș – pălincă; în Trans. – vin ars; în Banat, Muntenia și Moldova – rachiu; în Muntenia – țuică. „Bată-te, focu, horilcă, / Tu faci omul de nimnică” (Ștețco, 1990: 340; Borșa). ♦ „Se prepară din cereale și din prune. Cea din prune se fierbe de două ori. Lichidul ce s-a scos după prima fiertură se numește ”suslă„. Aceasta o pun din nou în căldare pentru a o fierbe, la început 30, apoi din ce în ce mai slabă și când lichidul nu mai conține mult alcool desfac țevile ca să nu mai curgă. Acest rachiu are în medie cam 50 de grade. Spirtul de cereale are 30 de grade. La sărbătorile mari (Crăciun, Paști și Bobotează) o îndulcesc cu miere de stup și așa se ospătează” (Bârlea, 1924, II: 474). – Termenul horincă se încearcă a fi derivat din a hori (a cânta), dar mai probabil de la gorilca, din limba ucraineană (Dăncuș, 2010); din ucr. horilka „țuică” (Caia, 2002); var. a lui holerca (< ucr. horilka, după holeră) (DEX); din holercă + pălincă (MDA).

horincă, (horilcă), s.f. – Băutură alcoolică din fructe sau cereale, distilată de două ori. Termenul horincă e atestat îndeosebi în satele de pe valea Marei. În zona Săcel-Vișeu-Moisei-Borșa – horilcă. În Săpânța – pălincă. În paralel circulă și sin. țuică, cu mențiunea că „e termen mai nou”. După prima distilare se numește șpirt, horincă puturoasă, arcoziță. După a doua distilare se numește horincă. Termenul horincă e neatestat (până în perioada interbelică) în alte regiuni ale țării: în Crișana, Sătmar și Oaș – pălincă; în Trans. – vin ars; în Banat, Muntenia și Moldova – rachiu; în Muntenia – țuică. „Bată-te, focu, horilcă, / Tu faci omul de nimnică” (Ștețco 1990: 340; Borșa). Horincean, Horincar, nume de familie. – Termenul horincă se încearcă a fi derivat din a hori (a cânta), dar mai probabil de la gorilca, din limba ucraineană (Dăncuș 2010); Din ucr. horilka „țuică” (Caia 2002); Din ucr. horilka (după holeră) (DEX).