holtei¹ [At: NECULCE, ap. LET. II, 459/3 / Pl: ~ / E: ucr холтяй „om desfrânat”] 1 sm Bărbat tânăr neînsurat Si: frașcău, holter, junișan Cf becher¹ burlac¹ (1), celibatar. 2 sm (Îs) ~ tomnatec Bărbat vârstnic neînsurat. 3 a (Îs) Fecior ~ Flăcău. 4 a (Îs) Borș ~ Borș fără legume. 5 sm (Înv; îe) ~ de câine Câine fără stăpân.

HOLTEI¹, holtei, s. m. Bărbat necăsătorit; burlac, celibatar, becher. Se gîndește să să însoare, că era holtei cam stătut și-acum și-avea cu ce-și ținea muierea. RETEGANUL, P. IV 29. Sînt încă tot holtei... holtei tomnatic, precum vedeți. ALECSANDRI, T. I 287. Sînt holtei și n-am gînd să mă însor. NEGRUZZI, S. I 199. ♦ Tînăr bun de însurat. Ia privește-l cum o crescut de mare! S-o făcut holtei. ALECSANDRI, T. I 42.

HOLTEI ~ m. Bărbat necăsătorit; burlac; celibatar. Viață de ~. /<ucr. holtjaj

holtéĭ m., pl. tot așa (pol. hultaj, vagabond. Cp. și cu rus. holostóĭ, holteĭ). Est. Burlac, celibatar.

holteiu m. Mold. flăcău: când eram holteiu. [Pol. HULTAĬ, vagabond].

holtei² s. m., pl. holtei, art. holteii

holtei¹ s. m., pl. holtei, art. holteii

holtei s. m., pl. holtei, art. holteii

holtei

holteiu, -tei.

holtei (holtei), s. m. – Burlac. Pol. hultaj, rut. hol’tjai „desfrînat” (Tiktin; DAR); după Cihac, II, 140, din rus. cholostyĭ „burlac”. – Der. holteiesc, adj. (de burlac); holteie, s. f. (burlăcie); holtei, vb. (a trăi ca holtei).

HOLTEI s., adj. v. celibatar.

HOLTEI s., adj. burlac, cavaler, celibatar, flăcău, necăsătorit, (pop. și fam.) becher, (Transilv.) frășcău. (Este încă ~.)

Holtei ≠ familist

HOLTEI s.m. (Mold., Trans. N) Bărbat tînăr necăsătorit. A: Holteii cei cu părinți să dea cîte cincizeci și cinci de părale. NECULCE. Fiind ficiori mari holtei și foarti isteți din fire. H 1779², 91^r. C: Cîntece cîmpenești . . . făcute de un holtei. . . pintru voia fetilor. CÎNTECE (titlu); cf. CÎNTECE, 8^r. Etimologie: ucr. holtjaj.