HOLTEIE s. f. (Înv. și reg.) Viață de holtei¹; timpul cât cineva este holtei¹; burlăcie. – Holtei¹ + suf. -ie.

holteie sf [At: RUSSO, S. ap. DA ms / P: ~te-i-ie / Pl: ~ii / E: holtei¹ + -ie] 1-2 Burlăcie (1-2). 3 Timp cât cineva este holtei¹ (1).

HOLTEIE s. f. Viață de holtei¹; timpul cât cineva este holtei¹; burlăcie. – Holtei¹ + suf. -ie.

HOLTEIE s. f. Viață de holtei; timpul cît cineva este holtei, celibat. Îi rămăsese obiceiul acesta și fumatul tutunului de pe vremea holteiei sale. SADOVEANU, P. S. 158. Unchiule... ești bătrîn, ostenit... prin urmare trebuie numaidecît să pui capăt holteiei. ALECSANDRI, T. 807. Să trăiască căsătoria! și nerod acel ce laudă holteia. NEGRUZZI, S. I 74. – Pronunțat: -te-i-e.

holteìe f. Mold. stare de holteiu: cel ce laudă holteia NEGR.

holteíe f. (d. holteĭ). Burlăcie, starea de holteĭ.

holteie (înv., reg.) s. f., art. holteia, g.-d. holteii, art. holteiei

holteie (înv., reg.) s. f., art. holteia, g.-d. holteii, art. holteiei

holteie s. f., art. holteia, g.-d. holteii, art. holteiei

HOLTEIE s. v. celibat.

HOLTEIE s. burlăcie, celibat, (înv.) necăsătorie, necăsnicie. (~ lui n-a durat mult.)