13 definiții pentru huruit (s.n.)
din care- explicative DEX (7)
- ortografice DOOM (3)
- sinonime (2)
- regionalisme (1)
Explicative DEX
HURUIT1 s. n. Faptul de a (se) hurui; huruitură. – V. hurui.
huruit1 sn [At: VLAHUȚĂ, D. 121 / V: hulu~, uru~ / Pl: ~uri / E: hurui1] 1-5 Huruire (1-5). 6 Dărâmare.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
huruit3, ~ă a vz huluit2
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
HURUIT1 s. n. Faptul de a (se) hurui; huruitură, huruială, hurduitură. – V. hurui.
- sursa: DEX '96 (1996)
- adăugată de gall
- acțiuni
HURUIT1 s. n. Faptul de a (se) hurui și zgomotul produs de ceva care huruie. Scrîșnește macaraua de la laminor și, îndepărtat, se aude stins huruitul macaralei de încărcare. CĂLUGĂRU, O. P. 467. Nourii se frămîntau mînioși deasupra văii satului, aruncînd, din cînd în cînd, săgeți de fulgere și un huruit înăbușit care se pierdeau în depărtare. BUJOR, S. 62. Huruitul roatelor se înecă de istov în tăcerea moartă a nepăsătoarelor cîmpii. VLAHUȚĂ, O. AL. 126.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
huluit3 sn vz huruit1
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
uruit1 sn vz huruit
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Ortografice DOOM
huruit s. n.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
huruit s. n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
huruit s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Sinonime
HURUIT s. v. huruitură.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
HURUIT s. duduit, duduitură, durăit, durăitură, duruit, huruială, huruitură, (reg.) durăt, hurduitură, (Mold.) durduit. (~ unui vehicul pe o stradă pietruită.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Regionalisme / arhaisme
huruít, huruituri, s.n. Zgomot înfundat. – Din hurui.
- sursa: DRAM 2021 (2021)
- adăugată de Anca Alexandru
- acțiuni
| substantiv neutru (N29) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural | — | — | |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
huruitsubstantiv neutru
- 1. Faptul de a (se) hurui. DEX '09 DLRLC
- Scrîșnește macaraua de la laminor și, îndepărtat, se aude stins huruitul macaralei de încărcare. CĂLUGĂRU, O. P. 467. DLRLC
- Nourii se frămîntau mînioși deasupra văii satului, aruncînd, din cînd în cînd, săgeți de fulgere și un huruit înăbușit care se pierdeau în depărtare. BUJOR, S. 62. DLRLC
- Huruitul roatelor se înecă de istov în tăcerea moartă a nepăsătoarelor cîmpii. VLAHUȚĂ, O. A. I 126. DLRLC
-
etimologie:
- hurui DEX '98 DEX '09
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.