HĂI², hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi¹.

hăi² [At: SANDU-ALDEA, A. M. 135 / V: hai² / Pzi: ~esc / E: fo] 1 vi A îndemna vitele. 2 vt A goni fiarele la vânătoare.

HĂI³, HÎi (-ăesc, -îesc) I. vb. tr. Mold. Bucov. Trans. A surpa, a doborî. II. vb. refl. 1 A se surpa ¶ 2 A se lăsa într’o parte ¶ 3 A se vătăma (fr.-cdr.).

HĂI² (-ăesc vb. intr.) 1 A striga hăi la vite (spre a le îndemna să tragă, să stea liniștite, etc.): văcarul sta rezemat în bîtă... hăind cînd și cînd Ia vre-o vită (s.-ALD.) ¶ 2 🔫 A striga, a chiui, spre a stîrni vînatul din culcuș: gonașii trebuiau să înceapă a ~ de la poala pădurii (sad.).

HĂI², hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga spre a stârni vânatul. – Din hăi¹.

HĂI², hăiesc, vb. IV. Intranz. A îndemna boii sau vacile la mers (strigîndu-le «hăi!»). Văcarul sta rezemat în bîtă mai la o parte, hăind cînd și cînd la vreo vită ce se prea-ndepărta. SANDU-ALDEA, U. P. 91.

A HĂI ~iesc 1. intranz. pop. 1) A mâna boii sau vacile, strigând „hăi”. 2) A stârni vânatul din culcuș, strigând „hăi”. 3) A umbla din casă în casă de Anul Nou cu plugușorul; a ura. 2. tranz. A felicita în seara de Anul Nou prin recitarea plugușorului. /Din hăi

hai² v vz hăi²

hâhâi² v vz hăi

HĂIT¹ I. adj. p. HĂI¹. II. sbst. 1 Faptul de a hăi: depărtarea le slăbea glasurile, dar puteai înțelege bine ~ul lor (s.-ald.) ¶ 2 Strigătul celor ce umblă la urat cu plugușorul.

HĂIT² adj. p. HĂI²: crăcana unei furci butucoase și hăite într’o rînă (vlah.).

hăi¹ (a ~) (a striga) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăiesc, 3 sg. hăiește, imperf. 1 hăiam; conj. prez. 1 sg. să hăiesc, 3 să hăiască

hăi² (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăiesc, imperf. 3 sg. hăia; conj. prez. 3 să hăiască

hăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăiesc, imperf. 3 sg. hăia; conj. prez. 3 sg. și pl. hăiască