hărnicie sf [At: URECHE, ap. LET. I, 148/34 / Pl: ~ii / E: harnic + -ie] 1 Vrednicie. 2 Sărguință. 3 Spor la lucru. 4 Zel. 5 (Iuz) Pricepere.

HĂRNICIE s. f. 1. Zel în muncă, sîrguință. Se punea din nou pe drum, mai cu hărnicie. ISPIRESCU, L. 214. Plugarul cu hărnicie s-apucase de arat. NEGRUZZI, S. I 115. 2. Vrednicie, destoinicie. Înainte, tot ce vezi era boieresc. Acum, fiecare ia parte din mană după hărnicia lui. CAMILAR, N. I 394. ◊ (Concretizat, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Ce hărnicie de om, ce cruce de voinic, tot satul nu-i ținea piept. DELAVRANCEA, S. 18.

HĂRNICIE f. Efort fizic sau intelectual susținut în realizarea unui lucru; manifestare de om harnic. [G.-D. hărniciei] /harnic + suf. ~ie

hărnicie f. calitatea celui harnic.

hărnicíe f. (d. harnic). Vrednicie (Vechĭ). Activitate, silință: elev de o hărnicie rară.

hărnicie s. f., art. hărnicia, g.-d. hărnicii, art. hărniciei

hărnicie s. f., art. hărnicia, g.-d. hărnicii, art. hărniciei

hărnicie s. f., art. hărnicia, g.-d. hărnicii, art. hărniciei

HĂRNICIE s. v. capacitate, competență, destoinicie, pregătire, pricepere, seriozitate, valoare, vrednicie.

HĂRNICIE s. râvnă, silință, sârguință, strădanie, străduință, vrednicie, zel, (pop.) sârg, (înv.) activitate, diligență. (E de admirat ~ lui.)

HĂRNICIE s. rîvnă, silință, sîrguință, strădanie, străduință, vrednicie, zel, (pop.) sîrg, (înv.) activitate, diligență. (E de admirat ~ lui.)

hărnicie s. v. CAPACITATE. COMPETENȚĂ. DESTOINICIE. PREGĂTIRE. PRICEPERE. SERIOZITATE. VALOARE. VREDNICIE.

HĂRNICIE. Subst. Hărnicie, sîrguință, diligență (livr.), vrednicie, destoinicie; silință, rîvnă, zel, ardoare, ardență (livr.), tragere de inimă, stăruință, stăruială (înv.), stăruire (înv.), străduință (rar), străduială (rar), străduire (rar), strădanie, osîrdie (pop.), caznă, osteneală (înv. și pop.), trudă (pop.), trudnicie, muncă. Perseverență, asiduitate, tenacitate, dîrzenie, îndîrjire. Migală, migăleală, migălire, minuțiozitate, minuție (livr.), meticulozitate, scrupulozitate. Promptitudine, operativitate, punctualitate. Adj. Harnic, hărnicuț (dim.), hărnicel, ca o furnică (o albină), străduitor, strădalnic (înv. și reg.), laborios, diligent (livr.), sîrguincios, sîrguitor, osîrdnic (înv.), osîrduitor (înv.), silitor, ostenitor (înv. și pop.), truditor (pop. și livr.); robaci (reg.), vrednic, destoinic; stăruitor, zelos, rîvnitor, ardent (livr.). Asiduu, perseverent, tenace, dîrz, îndîrjit. Migălos, meticulos, minuțios, scrupulos. Prompt, operativ, punctual. Vb. A fi harnic, a (se) hărnici, a lucra cu zel; a sîrgui (pop.), a stărui, a se strădui, a (se) osîrdui (înv.), a se osteni (înv. și pop.), a-și da toată osteneala, a-și da (toată) silința, a se trudi (pop.). A insista, a persevera. A se învrednici (pop.), a se dovedi vrednic, a fi zelos, a fi piper, a face din iarnă vară. Adv. Cu rîvnă, cu sîrguință, cu sîrg (pop.), cu tragere de inimă, stăruitor, minuțios. V. conștiinciozitate, efort, finalitate, muncă.

Hărnicie ≠ lenevie, trândăvie

HĂRNICIE s. f. (Mold.) Demnitate, vrednicie. Hărniciia împăraților și domnilor mai mult să înțelege din cuventele lor. M. COSTIN; cf. NECULCE. Etimologie: harnic + suf. -ie. Vezi și harnic, neharnic, nehărnicie.