iazmă¹ sf [At: MARCOVICI, D. 167/21 / V: iasmă / Pl: iezme, (îvr) iasme, (îvr) iesme / E: nct] 1 (În superstiții) Arătare stranie și monstruoasă. 2 (Pop) Vedenie. 3 (Fig) Om foarte slab. 4 (Fig) Femeie foarte slabă și urâtă. 5 (Mtp) Ființă care este schilodită de iele.

IAZMĂ, iezme, s. f. (În superstiții; adesea folosit în literatură) Arătare foarte urîtă și rea, produs al fanteziei. V. stafie, strigoi, nălucă. Îngrozită a scăpat cuțitul Sîngeros și a tulit-o iazma Lumii vechi, turbată de mînie. BENIUC, V. 41. Călări pe beznă, ca prin basme, Zăresc un șir grozav de iazme, Ce sînt a iadurilor oaste. MACEDONSKI, O. I 121. ◊ Fig. Iazma neîncrederii o urmărea pretutindeni. ODOBESCU, S. I 171. ♦ Fig. Persoană cu o înfățișare respingătoare (din cauza slăbiciunii, a urîțeniei etc.). Dar stăi că vine încă unul... E cel mai oribil dintre toți! E iazmă spăimîntătoare. GALACTION, O. I 244. Sta ghemuită ca o momîie în fundul patului... Și să fi dat mult să nu o vezi... o iazmă. M. I. CARAGIALE, C. 128.

iazmă f. 1. (Banat) aghiasmă; 2. monstru: iazma ce a născut păcatul AL.; 3. nălucă, vedenie urîcioasă: a slăbit ca o iazmă; 4. fig. iazma neîncrederii o urmăria pretutindeni OD.; 5. femeie foarte slabă, numai oase și piele. [Aiasma, sau apa sfințită e întrebuințată ca prezervativ împotriva duhurilor rele, de unde sensul de fantomă].

2) ĭázmă f., pl. ĭezme (probabil, vsl. bg. ĭazva, rană, decĭ „boală, dihanie”, ca smidă 2 din *svidă). Vest. Nălucă, vedenie, strigoĭ, stahie. Fig. Gînd care inspiră frică: ĭazma neîncrederiĭ (Od.). Ființă foarte slabă și urîtă (o femeĭe, un cal): cine e ĭazma asta? V. dihanie, monstru, schimă.

iasmă¹ sf vz iazmă

iazmă (pop.) s. f., g.-d. art. iezmei; pl. iezme

iazmă (pop.) s. f., g.-d. art. iezmei; pl. iezme

iazmă s. f., g.-d. art. iezmei; pl. iezme

iasmă, iesme.

iasmă (iasme), s. f. – Spectru, fantasmă, strigoi. – Var. iazmă. Origine incertă. Este posibil să fie vorba de o simplă reducere de la aghiasmă „apă sfințită”, cf. forma aiasmă, întrucît aceasta este maniera tipică de a alunga aparițiile fantastice; ar fi, în acest caz, o formulă eufemistică, așa cum este cruce’n casă sau bată-l crucea „diavolul”. Celelalte explicații nu sînt suficiente: din sl. jazva „plagă”, cf. rus. jazva „flagel” (Cihac, II, 146; Scriban); din sl. jazka (Conev 106); din sb. jêzna „îngrozitoare” (Skok, ZRPh., 1923, 193 și Skok 60); din v. germ. ethma „spirit” (Diculescu, Dacor., IV, 1552); din sl. jasna „luminoasă” (DAR).

IÁZMĂ s. f. (În mitologia populară românească) Termen generic pentru o categorie de demoni feminini (sau zâne rele), care patronează bolile și aduc în lume numeroase variante ale morții. Reprezentată, de obicei, ca o bătrână sinistră, cu rânjet înspăimântător și respirație glacială.

IAZMĂ s. v. apariție, arătare, duh, fantasmă, fantomă, nălucă, nălucire, năzărire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbră, vedenie, viziune.

iazmă s. v. APARIȚIE. ARĂTARE. DUH. FANTASMĂ. FANTOMĂ. NĂLUCĂ. NĂLUCIRE. NĂZĂRIRE. SPECTRU. SPIRIT. STAFIE. STRIGOI. UMBRĂ. VEDENIE. VIZIUNE.