IMOBIL¹, imobile, s. n. Clădire, casă (mare). – Din fr. immeuble (modificat după lat. immobilis).

imobil¹ sn [At: HAMANGIU, C. C. 316 / Pl: ~e / E: fr immeuble, lat immobilis] 1-2 Clădire (mai mare).

IMOBIL¹, imobile, s. n. Clădire, casă (mai mare). – Din fr. immeuble (modificat după lat. immobilis).

IMOBIL¹, imobile, s. n. Casă, clădire. În orașe se construiesc noi imobile. ◊ Carte de imobil v. carte (I 3).

IMOBIL s.n. Casă, clădire. [Pl. -le. / < lat. immobilis, cf. fr. immeuble].

IMOBIL¹ s. n. casă, clădire. (< lat. immobilis, fr. immeuble)

IMOBIL ~e n. 1) Construcție pentru locuit (cu mai multe etaje); clădire; casă. ◊ Carte de ~ registru în care sunt înscriși toți locatarii unei case. 2) Avere care nu poate fi mișcată dintr-un loc în altul. /<fr. immeuble, lat. immobilis

imobil a. 1. nemișcat, nemișcător: bunuri imobile; 2. fig. neclintit. ║ n. pl. imobile, avere ce nu se poate transporta (ca moșii, păduri, vii, case).

*imóbil, -ă adj. (lat. immobilis). Care nu se poate muta: avere imobilă (casă, moșie). Nemișcat: santinela stătea imobilă. Fig. Tare, hotărît: caracter liniștit și imobil în pericul. S. n., pl. e. Lucru imobil, vorbind de avere (casă, moșie). – Fals imobíl (după fr.).

imobil¹ (clădire) s. n., pl. imobile

imobil³ s. n., pl. imobile

imobil s. n., pl. imobile

imobil sb.

șterge-mă din cartea de imobil expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență incertă.

IMOBIL s. v. casă.

IMOBIL s. casă, clădire, construcție, zidire, (înv.) ziditură. (Un ~ vechi.)