impulsiv, ~ă a [At: GHEREA, ST. CR. III, 92 / Pl: ~i, ~e / E: fr impulsif, it impulsivo] Care este înclinat să acționeze sub influența primului impuls Si: nestăpânit, nestăvilit, violent.

IMPULSIV, -Ă, impulsivi, -e, adj. (Despre persoane) Care e înclinat să acționeze sub influența primului imbold, care se aprinde ușor, care izbucnește numaidecît; nestăpînit.

IMPULSIV, -Ă adj. (Despre oameni) Care se enervează ușor; violent, arțăgos, nestăpînit. [Cf. fr. impulsif, it. impulsivo].

IMPULSIV, -Ă adj., s. m. f. (om) care acționează sub influența primului impuls; violent, nestăpânit, brutal. (< fr. impulsif)

IMPULSIV ~ă (~i, ~e) Care este dirijat în acțiuni de primul impuls; care acționează fără control; nestăpânit; năvalnic; violent. /<fr. impulsif, lat. impulsivus

impulsiv a. ce dă impulsiune: forța impulsivă a prafului de pușcă. ║ m. cel ce făptuiește iute și fără a reflecta: impulsivul nu e respunzător de faptele sale.

*impulsív, -ă adj. (d. impulsiune; fr. -sif). Care dă impulsiune: forța impulsivă a prafuluĭ de pușcă. Fig. Care lucrează după impulsu inimiĭ și nu după rațiune: oameniĭ care să supără și țipă pentru toate nimicurile îs impulsivĭ. Subst. Impulsiviĭ îs adese-orĭ iresponsabilĭ de actele lor.

impulsiv adj. m., pl. impulsivi; f. impulsivă, pl. impulsive

impulsiv adj. m., pl. impulsivi; f. impulsivă, pl. impulsive

impulsiv adj. m., pl. impulsivi; f. sg. impulsivă, pl. impulsive

IMPULSIV adj. 1. v. violent. 2. v. impetuos.

IMPULSIV adj. 1. agresiv, bătăios, brutal, coleric, dur, iute, nestăpînit, violent, (fam. fig.) belicos. (Un om ~.) 2. aprig, furtunos, impetuos, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpînit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, (fig.) aprins, viforos, vijelios, vulcanic. (Un temperament ~.)

Impulsiv ≠ reținut, temperat, stăpânit