INAMIC, -Ă, inamici, -ce, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Statul beligerant adversar în caz de război; p. ext. forțele armate și cetățenii acestui stat. ♦ Dușman în viața de fiecare zi. 2. Adj. Care aparține statului beligerant adversar sau cetățenilor săi. ♦ Dușmănos, ostil. [Var.: (înv.) inimic, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. inimicus (după amic).

inamic, ~ă [At: ȘINCAI, HR. III, 243/12 / V: inem~, inim~, înim~, nemic / Pl: ~ici, ~ice / E: lat inimicus] 1-2 smf, a Dușman (1-2). 3-4 av, a (În mod) dușmănos. corectat(ă)

INAMIC, -Ă, inamici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Dușman, vrăjmaș (în război, în viața de fiecare zi etc.). 2. Adj. Dușmănos, ostil. [Var.: (înv.) inimic, -ă adj., s. m. și f.] – Din lat. inimicus (după amic).

INAMIC², -Ă, inamici, -e, s. m. și f. Dușman, vrăjmaș. Și cred că vom fi prieteni... – De altminteri nici n-am fost inamici. Și chiar dacă am fi fost, cată să încheiem pace. SADOVEANU, P. M. 35. Dacă tu stai și inamicul pornește la atac, artileria ta trage. CAMIL PETRESCU, U. N. 410.

INAMIC, -Ă adj., s.m. și f. Dușman, potrivnic, vrăjmaș. ♦ (Cel) care este dușmănos, ostil. [Var. inimic, -ă adj., s.m.f. / < lat. inimicus].

INAMIC, -Ă I. adj., s. m. f. (stat, putere etc.) dușman, vrăjmaș, adversar. II. adj. 1. dușmănos, ostil. 2. care aparține statului beligerant, adversar. (după lat. inimicus)

INAMIC² ~ci m. 1) Persoană care manifestă agresivitate sau agresivitate sau ură față de cineva (sau ceva); dușman; vrăjmaș. 2) Stat (sau armată) cu care un alt stat este în stare de război; dușman; vrăjmaș. [Sil. in-a-] /<lat. inimicus^[1]

*ĭnamic, V. inimic.

INIMIC, -Ă adj., s. m. și f. v. inamic.

inemic smf, a vz inamic corectat(ă)

inimic, ~ă smf, a vz inamic

INIMIC, -Ă, adj., s. m. și f. v. inamic.

INIMIC, -Ă adj., s.m. și f. v. inamic.

inimic a. și m. dușman, vrăjmaș.

*inimíc, -ă adj. și s. (lat. in-imicus, d. in-, ne, și amicus, amic). Dușman, adversar. – Ob. inamic (după amic).

inamic (desp. i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamici; adj. f., s. f. inamică, pl. inamice

!inamic (i-na-/in-a-) adj. m., s. m., pl. inamici; adj. f., s. f. inamică, pl. inamice

inamic adj. m., s. m. (sil. mf. in-) amic^[1]

inamic

inamíc, inamici s. m. (intl.) polițist.

INAMIC s., adj. 1. s., adj. v. dușman. 2. adj. v. dușmănos.^[1]

INAMIC s., adj. 1. s., adj. adversar, dușman, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pîrîș, sculător. (Armata ~.) 2. adj. dușmănos, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, vrăjmășesc, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (reg.) vrăjmășos, (înv.) dușmănesc, mînios, potrivitor. (O acțiune ~.)

Inamic ≠ amic, prieten^[1]