incertitudine sf [At: RALEA, E. O. 189 / Pl: ~ni / E: lat incertitudo, -inis, fr incertitude, it incertitudine] (Îoc certitudine) 1 Lucru îndoielnic, nesigur. 2 Lipsă de certitudine Si: ezitare, îndoială, nesiguranță.

INCERTITUDINE, incertitudini, s. f. Îndoială, nesiguranță.

INCERTITUDINE s.f. Lipsă de certitudine; nesiguranță, îndoială. [Cf. fr. incertitude].

INCERTITUDINE s. f. lipsă de certitudine; nesiguranță, îndoială. (< fr. incertitude, lat. incertitudo)

INCERTITUDINE ~i f. 1) Lipsă de certitudine; îndoială; nesiguranță. 2) Situație incertă. 3) Lucru incert. 4) Stare a unei persoane lipsite de siguranță, de hotărâre. /<lat. incertitudo, ~inis, fr. incertitude

incertitudine f. 1. lipsă de certitudine; 2. starea unei persoane nesigure.

*incertitúdine f. (d. certitudine; fr. incertitude). Starea omuluĭ nesigur, nehotărît: a fi în incertitudine. Nesiguranță, lipsă de certitudine: incertitudinea uneĭ informațiunĭ. Variabilitate: incertitudinea soarteĭ.

incertitudine s. f., g.-d. art. incertitudinii; pl. incertitudini

incertitudine s. f., g.-d. art. incertitudinii; pl. incertitudini

incertitudine s. f. → certitudine

INCERTITÚDINE (< fr., lat.) Nesiguranță, îndoială, ezitare. ◊ (FIZ.) Relații de i. (sau de nedeterminare) = formule care exprimă imposibilitatea măsurii simultane, cu erori nule, a anumitor perechi de mărimi fizice (ex. poziția – impulsul; energia – timpul) caracteristice unei microparticule; sunt relații fundamentale în mecanica cuantică, formulate de W. Heisenberg (1927).

INCERTITUDINE s. v. îndoială.

INCERTITUDINE s. dubiu, îndoială, neîncredere, nesiguranță, rezervă, scepticism, șovăială, șovăire, (astăzi rar) necredință, (înv.) aporie, îndoință. (Domnea o stare de ~.)

INCERTITUDINE. Subst. Incertitudine, nesiguranță, îndoială, îndoire (înv.), neîncredere, dubiu, semn de întrebare (fig.), ambiguitate (livr.). Ezitare, șovăire, șovăială (fig.), nehotărîre, codire, codeală. Oscilație (fig.), oscilare (fig.), fluctuație, inconsecvență, inconstanță, neconsecvență (rar), nestatornicie, instabilitate, nestabilitate. Presupunere, supoziție. Bănuială, bănuire, suspiciune. Eventualitate, probabilitate. Adj. Incert, nesigur, îndoielnic, îndoios (rar), problematic, dubios, discutabil, posibil. Neclar, confuz, vag, nedeslușit, nedefinit, imprecis, nelămurit, ambiguu (livr.), echivoc, în doi peri. Ezitant, șovăitor (fig.), șovăielnic (fig.), șovăit (rar), șovăind (rar), indecis, nehotărît, oscilant (fig.), schimbător, capricios, schimbător ca vremea, fluctuant, inconsecvent, nestatornic, instabil, nestabil, inconstant, neconsecvent (rar). Bănuitor, neîncrezător, suspicios, Eventual, probabil. Vb. A fi nesigur, a se îndoi, a sta la îndoială, a pune la îndoială, a cădea la îndoială, a fi în dubiu. A ezita, a șovăi (fig.), a sta în cumpănă, a nu spune (zice) nici da, nici ba, a se codi, a pregeta, a fi nehotărît, a fi schimbător, a oscila (fig.). A avea rezerve, a sta pe gînduri, a nu se încumeta, a nu îndrăzni, a ocoli, a evita, a eluda, a sta deoparte. Adv. (În mod) incert, nesigur, îndoielnic; eventual, probabil. Sub semn întrebare. Fără siguranță, fără încredere. Nici în car, nici în căruță (nici în teleguță). V. neclaritate, nehotărîre, oscilare, suspiciune.

Incertitudine ≠ certitudine, încredere, siguranță