inconștient, ~ă [At: LM / P: ~ști-ent / V: ~nsci~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr inconscient] 1-2 smf, a (Om) care nu este conștient Si: (itî) inconștiu (1-2). 3-4 a, av (Care este făcut) fără participarea conștientă a voinței Si: (itî) inconștiu (3-4).

INCONȘTIENT, -Ă, inconștienți, -te, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu este conștient, care nu știe ce face, care și-a pierdut cunoștința (ca urmare a unei stări patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte, fără judecată. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapă conștiinței, de care omul nu-și dă seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S. n. Activitate psihică a omului de care el nu-și dă seama, totalitate a fenomenelor psihice care scapă conștiinței. [Pr.: -ști-ent] – Din fr. inconscient (după conștient).

INCONȘTIENT, -Ă, inconștienți, -te, adj. 1. Care și-a pierdut cunoștința, care nu e conștient, lipsit de conștiință de sine (ca urmare a unei stări patologice). Pacientul era inconștient. 2. Lipsit de conștiință, care n-are o atitudine conștientă față de realitatea înconjurătoare; fără minte. Își blestema în gînd inspirația nenorocită de a se lua după capriciile unei cucoane inconștiente. REBREANU, R. II 47. ♦ (Despre un act, o faptă) Făcut de cineva fără să-și dea seama de ceea ce face; involuntar. Gest inconștient. ◊ (Adverbial) Buzele i se mișcau încet, inconștient, parcă șopteau. VLAHUȚĂ, O. AL. II 91. – Pronunțat: -ști-ent.

INCONȘTIENT, -Ă adj. (adesea s.) 1. Care nu este conștient, care și-a pierdut cunoștința. 2. Lipsit de conștiință; care nu are o atitudine conștientă în fața realității. ♦ (Despre acțiuni) Făcut fără participarea conștientă a voinței; involuntar. // s.n. Activitate psihică a omului nesupusă controlului conștiinței. [Pron. -ști-ent. / cf. fr. inconscient].

INCONȘTIENT, -Ă I. adj. (și s. m. f.) 1. care nu este conștient, care și-a pierdut cunoștința. 2. lipsit de conștiință; care nu are o atitudine conștientă în fața realității. ◊ făcut fără participarea conștientă a voinței; involuntar. II. s. n. activitate psihică a omului nesupusă controlului conștiinței. (< fr. inconscient)

INCONȘTIENT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care nu este conștient; fără cunoștință. 2) și adverbial Care nu-și dă seama de ceea ce face; lipsit de conștiință; fără judecată. 3) și adverbial (despre acțiuni, lucruri etc.) Care este făcut fără participarea conștiinței sau a voinței; efectuat din instinct; instinctiv; mașinal; automat; involuntar; mecanic. [Sil. -con-ști-ent] /<lat. inconsciens, ~ntis, fr. inconscient

*inconștiént, -énță, V. inconscient, -énță.

inconscient, ~ă a vz inconștient

inconscient a. 1. ce se face fără a-și da seamă; 2. care n’are conștiință de sine. ║ n. filozofia inconscientului.

*inconsciént și (ob.) -știént, -ă adj. (fr. inconscient, după lat. in-cónscius). Care nu e conștient, care nu pricepe ce face: nebunu e inconscient. Făcut fără să-țĭ daĭ samă: fapt inconștient. S. n., pl. e Lucru despre care n’aĭ conștiință. Adv. În mod inconștient.

!inconștient¹ (desp. -ști-ent) adj. m., s. m., pl. inconștienți; adj. f., s. f. inconștientă, pl. inconștiente

inconștient¹ (-ști-ent) adj. m., pl. inconștienți; f. inconștientă, pl. inconștiente

inconștient adj. m. conștient

inconștient.

INCONȘTIENT adj., adv. 1. adj. v. leșinat. 2. adj. v. automat. 3. adv. automat. 4. adj. v. instinctiv. 5. adj. v. iresponsabil.

INCONȘTIENT adj., adv. 1. adj. leșinat, (Transilv.) petrecut. (A avut o criză și este ~.) 2. adj. automat, automatic, instinctiv, mașinal, mecanic, reflex. (Gest, act ~.) 3. adv. automat, automatic, mașinal, mașinalicește, mecanic, reflex, (înv.) mecanicește. (Merge ~.) 4. adj. instinctual, instinctiv. (Reflexe ~.) 5. adj. iresponsabil. (Faptă ~.)

Inconștient ≠ conștient