indispoziție sf [At: CĂLINESCU, E. O. II, 37 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr indisposition, it indisposizione] 1 Lipsă de voie bună Si: indispunere (1). 2 Proastă dispoziție Si: indispunere (2). 3 Boală ușoară Si: indispunere (3). corectat(ă)

INDISPOZIȚIE, indispoziții, s. f. 1. Lipsă de voie bună, proastă dispoziție; supărare, mîhnire. 2. Stare a celui ușor bolnav, boală ușoară. Bătrînul îi descria indispozițiile copilei, lipsa ei de poftă de mîncare, tînjirea, amețelile. VLAHUȚĂ, O. AL. II 97.

INDISPOZIȚIE s.f. 1. Lipsă de voie bună, proastă dispoziție; supărare. 2. Boală ușoară. [Gen. -iei, var. indispozițiune s.f. / cf. fr. indisposition, it. indispositione].

INDISPOZIȚIE s. f. 1. lipsă de voie bună, proastă dispoziție; supărare. 2. boală ușoară. (< fr. indisposition)

INDISPOZIȚIE ~i f. 1) Lipsă de dispoziție. 2) Boală ușoară. [G.-D. indispoziției; Sil. -ți-e] /indisposition

indispozițiune sf vz indispoziție

†ZAIFLÎC sbst. 🩺 = INDISPOZIȚIE1: eu unul, slavă Domnului! sînt ferit de asemenea ~ (ALECS.) [tc.].

INDISPOZIȚIUNE s.f. v. indispoziție.

indispoziți(un)e f. 1. boală scurtă fără gravitate; 2. fig. dispozițiune nefavorabilă pentru cineva.

*indispozițiúne f. (d. dispozițiune; fr. indisposition). Boală scurtă și ușoară. Fig. Dispozițiune defavorabilă față de cineva, antipatie. – Și -íție.

indispoziție (desp. -ți-e) s. f., art. indispoziția (desp. -ți-a), g.-d. art. indispoziției; pl. indispoziții, art. indispozițiile (desp. -ți-i-)

indispoziție (-ți-e) s. f., art. indispoziția (-ți-a), g.-d. art. indispoziției; pl. indispoziții, art. indispozițiile (-ți-i-)

indispoziție s. f. dispoziție

indispoziție

INDISPOZIȚIE s. v. ciclu, menstruație, period.

INDISPOZIȚIE s. (MED.) (înv.) zaiflâc. (O ~ trecătoare.)

indispoziție s. v. CICLU. MENSTRUAȚIE. PERIOD.

INDISPOZIȚIE s. (MED.) (înv.) zaiflîc. (O ~ trecătoare.)