inhalație sf [At: BIANU, D. S. / Pl: ~ii / V: (înv) ~iune / E: fr inhalation, lat inhalatio] Inhalare.

INHALAȚIE, inhalații, s. f. Acțiunea de a inhala; tragere în piept a unor vapori, gaze etc. în scopuri curative. Aspiră puternic umilința, ca o inhalație. CAMIL PETRESCU, T. II 144.

INHALAȚIE s.f. Inspirare, introducere în piept a unor gaze, a unor vapori etc. în scop terapeutic. [Gen. -iei. / cf. fr. inhalation].

INHALAȚIE s. f. inhalare a unor gaze, vapori etc. în scop terapeutic. (< fr. inhalation, lat. inhalatio)

INHALAȚIE ~i f. Proces constând în inhalarea unor gaze, aburi, aerosoli (în scop terapeutic). [G.-D. inhalației] /<fr. inhalation, lat. inhalatio, ~onis

inhalațiune sf vz inhalație

inhalați(un)e f. absorpțiune prin căile respiratorii.

*inhalațiúne f. (lat. inhalátio, -ónis). Acțiunea de a inhala, de a absorbi aspirînd. – Și -áție.

inhalație (desp. -ți-e) s. f., art. inhalația (desp. -ți-a), g.-d. art. inhalației; pl. inhalații, art. inhalațiile (desp. -ți-i-)

inhalație (-ți-e) s. f., art. inhalația (-ți-a), g.-d. art. inhalației; pl. inhalații, art. inhalațiile (-ți-i-)

inhalație s. f. (sil. -ți-e), art. inhalația (sil. -ți-a), g.-d. art. inhalației; pl. inhalații, art. inhalațiile (sil. -ți-i-)

inhalație

INHALAȚIE s. v. inhalare.

INHALAȚIE s. aspirare, inhalare. (~ unei substanțe medicamentoase.)