INHIBITOR, -OARE, inhibitori, -oare, adj. Care inhibă. În doză terapeutică, ele [medicamentele care conțin digitală] favorizează pe toate țesuturile mai mult factorii excitatori decît factorii inhibitori. DANIELOPOLU, F. N. II 94. ◊ Nerv inhibitor = nerv care frînează acțiunea altui nerv.

INHIBITOR, -OARE adj. Care inhibează. // s.m. Substanță care poate încetini sau împiedica un proces fiziologic, o reacție chimică etc. [Cf. fr. inhibiteur].

INHIBITOR, -OARE I. adj. care inhibă; inhibant, inhibitiv. II. s. m. substanță care poate încetini sau împiedica un proces fiziologic, chimic etc. (< fr. inhibiteur)

INHIBITOR¹ ~oare (~ori, ~oare) și substantival (despre medicamente) Care are proprietatea de a împiedica dezvoltarea unui agent patogen sau a unui proces fiziologic. /<fr. inhibiteur

INHIBITOR² ~i m. Substanță care încetinește sau împiedică producerea unei reacții chimice. /<fr. inhibiteur

inhibitor¹ adj. m., pl. inhibitori; f. sg. și pl. inhibitoare

inhibitor² s. m., pl. inhibitori

inhibitor adj. m., s. m., pl. inhibitori; f. sg. și pl. inhibitoare

INHIBITOR adj., s. 1. adj. inhibant, inhibitiv. (Reacție ~oare.) 2. s. (CHIM.) catalizator negativ. 3. s. inhibitor de oxidare v. antioxidant.

INHIBITOR adj. inhibitiv. (Reacție ~.)