INSECTIVOR, -Ă, insectivori, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Animal) care se hrănește cu insecte. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere, de talie în general mică, a căror hrană principală o constituie insectele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. insectivore.

insectivor, ~ă [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr insectivore] 1-2 sn, a (Animal) care se hrănește cu insecte. 3 snp Ordin de mamifere, de talie în general mică, cu dinți ascuțiți, a căror hrană principală o constitue insectele. 4 sn (Șls) Animal din ordinul insectivorelor (3).

INSECTIVOR, -Ă, insectivori, -e, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Animal) care se hrănește cu insecte. 2. S. n. (La pl.) Ordin de mamifere, de talie în general mică, cu dinți ascuțiți, a căror hrană principală o constituie insectele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. insectivore.

INSECTIVOR, -Ă, insectivori, -e, adj. (Despre unele animale) Care se hrănește cu insecte. Cîrtița este un animal insectivor.

INSECTIVOR, -Ă adj. Care se hrănește cu insecte. // s.n.pl. Ordin de mamifere care se hrănesc cu insecte; (la sg.) animal din acest ordin. [< fr. insectivore, cf. lat. insectum – insectă, vorare – a devora].

INSECTIVOR, -Ă I. adj., s. n. (animal) care se hrănește cu insecte. II. s. n. pl. ordin de mamifere inferioare cu dentiție slab dezvoltată, plantigrade, care se hrănesc cu insecte. (< fr. insectivore/s/)

INSECTIVOR¹ ~ă (~i, ~e) Care se hrănește cu insecte. /<fr. insectivore^[1]

insectivor a. care se hrănește mai ales cu insecte. ║ n. pl. insectivore, ordin de mamifere cari se nutresc cu insecte: ariciul și cârtița.

*insectivór, -ă adj. (d. insect și -vor din carni-vor). Care se nutrește cu insecte, ca: păsărelele, cîrtița, aricĭu. S. n., pl. e. Un insectivor. V. mamifer.

insectivor¹ adj. m., pl. insectivori; f. insectivoră, pl. insectivore

insectivor¹ adj. m., pl. insectivori; f. insectivoră, pl. insectivore

insectivor adj. m., pl. insectivori; f. sg. insectivoră, pl. insectivore^[1]

INSECTI- „insectă”. ◊ L. insectum „insectă” > fr. insecti-, engl. id., germ. insecti- > rom. insecti-. □ ~cid (v. -cid), adj., s. n., (substanță) care distruge insectele; ~fer (v. -fer), adj., purtător de insecte; ~form (v. -form), adj., cu aspect de insectă; ~fug (v. -fug), adj., s. n., (substanță) care îndepărtează insectele dăunătoare prin miros, gust sau culoare; ~vore (v. -vor), adj., s. n. pl., 1. adj., Care se hrănește cu insecte. 2. s. n. pl., Ordin de mamifere mici, cu dinții ascuțiți, a căror hrană principală o constituie insectele.