INSTANȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de jurisdicție însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.

instanță sf [At: (a. 1735) IORGA, S. D. XII, 231/31 / V: (înv) ~ție, inștanție, istanție, îștanție / Pl: ~țe / E: fr instance, lat instantia] 1 (Trs) Cerere. 2 Memoriu înaintat unei autorități judecătorești pentru rezolvarea unui litigiu. 3 (Îvp; îe) A băga ~ție A depune plângere. 4 (Reg; rar) Judecătorie. 5 (Șîs ~ judecătorească) Organ de stat însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. 6 (Îs) Prima ~ Instanță în compentența căreia este judecarea unui proces pentru întâia oară. 7 (Îe) În ultimă ~ În cele din urmă. corectat(ă)

INSTANȚĂ, instanțe, s. f. (Și în sintagma instanță judecătorească) Organ de stat însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre persoanele fizice sau dintre acestea și persoanele juridice. ◊ Expr. În ultimă instanță = în cele din urmă, până la urmă, nemaiavând altă cale. – Din fr. instance, lat. instantia.

INSTANȚĂ, instanțe, s. f. Organ de stat însărcinat cu înfăptuirea justiției. Instanță de recurs. ◊ Expr. În ultimă instanță = pînă la urmă, în cele din urmă.

INSTANȚĂ s.f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiției; autoritate judecătorească. ◊ În ultimă instanță = pînă la urmă. [Cf. fr. instance, it. istanza, lat. instantia < in – în, stare – a sta].

INSTANȚĂ s. f. organ de stat însărcinat cu judecarea cauzelor civile și penale; autoritate judecătorească. ♦ în ultimă ~ = până la urmă. (< fr. instance, lat. instantia)

INSTANȚĂ ~e f. Organ de stat însărcinat cu aplicarea justiției. ◊ Primă ~ primă treaptă în ierarhia jurisdicției. În ultimă ~ în cele din urmă; până la urmă. /<fr. instance, lat. instantia

instanță f. procedură, urmărire înaintea justiției: tribunalul de prima instanță, care judecă toate afacerile civile ce sunt mai presus de competența judecătorului de pace.

*instánță f., pl. e (lat. in-stantia. V. stanță). Seria actelor de procedură pin care te adresezĭ tribunaluluĭ ca să te apere: a introduce o instanță. Jurisdicțiune. Tribunalu de prima instanță, care judecă în materiile care-s maĭ pe sus de competența judecătoriiĭ de pace. A judeca în ultimă instanță, a judeca fără să daĭ drept să se adreseze altuĭ tribunal maĭ înalt.

instanție sf vz instanță

inștanție sf vz instanță

istanție sf vz instanță

instanță s. f., g.-d. art. instanței; pl. instanțe

instanță s. f., g.-d. art. instanței; pl. instanțe

instanță s. f., g.-d. art. instanței; pl. instanțe

INSTANȚĂ s. (JUR.) justiție. (S-a prezentat în fața ~.)

INSTANȚĂ s. (JUR.) justiție. (S-a prezentat în fața ~.)