instigare sf [At: GALAN, Z. R. 330 / Pl: ~gări / E: instiga] Incitare.

INSTIGARE, instigări, s. f. Acțiunea de a instiga și rezultatul ei; îndemn la violență, ațîțare, întărîtare.

INSTIGARE s.f. Acțiunea de a instiga și rezultatul ei; instigație. [< instiga].

*instigațiúne f. (lat. instigátio, -ónis). Îndemn la revoltă. – Și -áție și -áre.

instigare s. f., g.-d. art. instigării; pl. instigări

instigare s. f., g.-d. art. instigării; pl. instigări

instigare s. f., g.-d. art. instigării; pl. instigări

INSTIGÁRE (<instiga) s. f. Acțiunea de a instiga; îndemn la violență; ațâțare, provocare. ♦ (Dr.) Acțiune prin care o persoană determină, cu intenție, o altă persoană să săvârșească o infracțiune. Ea poate fi: simplă, directă, indirectă, calificată etc. ◊ I. publică și apologia infracțiunilor = infracțiune constând în fapta de a îndemna publicul prin viu grai, prin scris sau prin orice alte mijloace la încălcarea legilor și la săvârșirea unor fapte ce constituie infracțiuni. Sin. instigație.

INSTIGARE s. ațâțare, incitare, instigație, întărâtare, provocare, stârnire, tulburare, (rar) incitație, provocație, (pop.) zădărâre, (fig.) asmuțire. (~ maselor.)

INSTIGARE s. ațîțare, incitare, instigație, întărîtare, provocare, stîrnire, tulburare, (rar) incitație, provocație, (pop.) zădărîre. (~ maselor.)