integral, ~ă [At: I. NEGRUZZI, S. I, 279 / Pl: ~i, ~e / E: fr intégral] 1-2 av, a (În mod) complet. 3 a Care se referă la întreg. 4 a (Îs) Făină ~ Făină brută, necernută, obținută prin măcinarea grâului. 5 a (Îs) Pâine ~ Pâine fabricată din făină integrală. 6 a (Mat; îs) Calcul ~ Capitol al analizei matematice care studiază integralele. 7 a (Mat; îs) Ecuație ~ă Ecuație în care se efectuează o integrare asupra funcției necunoscute. 8 a (Fig) Care nu face concesii. 9 sf (Mat) Simbol folosit pentru a indica operația de integrare. 10 sf Funcție care se obține prin integrarea unei funcții date, a unei ecuații diferențiale sau a unei ecuații cu derivate parțiale.

INTEGRAL, -Ă, integrali, -e, adj. 1. Care nu e împărțit, diminuat sau ciuntit; întreg, complet. Plata integrală a unei lucrări. Îndeplinirea integrală a planului. ◊ Făină integrală = făină de culoare închisă, obținută prin măcinarea grîului din care nu s-a extras griș și făină albă. Pîine integrală = pîine făcută din făina descrisă mai sus. 2. (În expr.) Calcul integral = capitol al analizei matematice care se ocupă cu definirea și cu studiul proprietăților și al aplicațiilor integralelor. Ecuație integrală = ecuație în care asupra funcțiunii necunoscute se efectuează o integrare.

INTEGRAL, -Ă adj. 1. Întreg, neîmpărțit, complet. ◊ Făină integrală = făină obținută prin măcinarea grîului, din care nu s-au extras grișul și făina albă. 2. Calcul integral = calcul opus calculului diferențial, care studiază proprietățile și aplicațiile integralelor. [< fr. intégral, cf. lat. integer – întreg].

INTEGRAL, -Ă I. adj. 1. (și adv.) întreg, complet. ♦ făină ~ă = făină, prin măcinarea grâului, din care nu se extrag grișul și făina albă. 2. calcul ~ = capitol al analizei matematice care studiază proprietățile și aplicațiile integralelor. II. s. f. (mat.) funcție care se obține prin integrarea unei ecuații diferențiale. ◊ simbol matematic care indică operația de integrare. (< fr. intégral, lat. integralis)

INTEGRAL ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial Care nu a suferit nici o vătămare; cu integritatea neatinsă; întreg; intact. ◊ Făină ~ă făină brută. 2): Calcul ~ ramură a matematicii care se ocupă cu studiul integralelor. [Sil. -te-gral] /<fr. intégral

integral a. 1. pe d’antregul: plată integrală; 2. calcul integral, care se urcă dela mărimile infinit de mici la mărimile finite din cari derivă. ║ adv. în totalitate.

*integrál, -ă adj. (fr. integral, d. lat. integer, integra, întreg). Întreg, complet: reformă integrală. Mat. Calcul integral, una din părțile calcululuĭ infinitezimal care are de scop ca, fiind dată o diferențială saŭ o derivată, să se afle funcțiunea din care provine și care se numește integrală. S. f. Această funcțiune. Adv. În întregime, în totalitate.

integral (desp. -te-gral) adj. m., pl. integrali; f. integrală, pl. integrale

integral (-te-gral) adj. m., pl. integrali; f. integrală, pl. integrale

integral adj. m. (sil. -gral), pl. integrali; f. sg. integrală, pl. integrale

INTEGRAL, -Ă adj. (< fr. integral, cf. lat. integer – întreg): în sintagma verb integral (v.).

INTEGRAL, revistă „de sinteză modernă, organ al mișcării moderniste din România și străinătate”; a apărut, lunar, la București (1925-1927), fiind condusă de F. Brunea-Fox, I. Călugăru, M.H. Maxy, Ilarie Voronca. Printre colaboratori: B. Fundoianu, Tristan Tzara, Gh. Dinu, Al. Philippide, T. Arghezi ș.a.

INTEGRAL adj., adv. 1. adj. v. complet. 2. adj. v. exhaustiv. 3. adj. v. total. 4. adv. absolut, complet, completamente, total, (înv. și pop.) sadea. (Calul era ~ alb.) 5. adj. v. deplin. 6. adj. v. neprecupețit.

INTEGRAL adj., adv. 1. adj. complet, întreg. (Textul ~ al nuvelei.) 2. adj. complet, exhaustiv, întreg, total. (Studiu ~; excerptare ~ a unui material.) 3. adj. complet, deplin, întreg, tot, total. (Suma ~.) 4. adv. absolut, complet, completamente, total, (înv. și pop.) sadea. (Calul era ~ alb.) 5. adj. complet, deplin, întreg, total, (livr.) plenar, (înv.) cumplit. (Mulțumire, realizare ~.) 6. adj. necondiționat, neprecupețit, total. (Sprijin ~.)

Integral ≠ parțial