introducere sf [At: (a. 1849) URICARIUL XIII, 378 / V: în~ / Pl: ~ri / E: introduce] 1 Determinare a pătrunderii unui obiect undeva Si: introducție (1). 2 Înglobare în ceva Si: introducție (2). 3-4 Intrare undeva (cu forța sau) pe furiș Si: introducție (3-4). 5-6 Determinare a (primirii sau) a invitării unei persoane de către cineva Si: introducție (5-6). 7 Determinare a primirii cuiva într-o organizație, instituție etc. Si: introdus¹ (7), introducție (7). 8 Ajutare a cuiva să se inițieze într-un domeniu de activitate Si: introducție (8). 9 Punere în practică Si: introducție (9). 10 Instituire a unui obicei Si: introducție (10). 11 Punere la locul potrivit Si: introducție (11). 12 Adăugare. 13 Efectuare. 14 (Ccr) Capitol sau parte de început a unei opere (literare) în care sunt prezentate personajele, intențiile autorului, noțiunile fundamentale etc. Si: introducție (12), prefață, (înv) precuvântare. 15 Parte de început a unei compoziții artistice, scrisori etc. Si: introducție (13). 16 (Muz) Frază muzicală mai scurtă sau mai lungă care precedă o piesă Si: introducție (14). 17 (Muz) Uvertură. 18 Lucrare științifică în care se expun noțiunile generale, elementare dintr-un anumit domeniu Si: introducție (15). 19 (Iuz) Intrare în vigoare a unei legi.

INTRODUCERE, introduceri, s. f. Acțiunea de a introduce și rezultatul ei. 1. Băgare, vîrîre. Introducerea unui buletin în urnă. ♦ Includere, inserare, înglobare. Introducerea unui pasaj într-o lucrare. ▭ Introducerea științelor sociale în învățămîntul superior de stat a contribuit în mare măsură la educarea marxist-leninistă a cadrelor de intelectuali și a tinerilor specialiști. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 5. 2. Punere în vigoare, în practică; instituire, consolidare (în viața socială). Introducerea măsurilor de protecție a muncii. ▭ A fi campion al introducerii agrotehnicii la arături, însămînțări și alte lucrări agricole este sarcina de cinste a fiecărui comunist de la sate. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2919. 3. Capitol de la începutul unei cărți, cuprinzînd generalități sau lucruri pe care trebuie să le cunoască cititorul, spre a putea înțelege conținutul lucrării. Introducerea la Gramatica limbii romîne. ♦ Partea de la început, introductivă, a unei scrisori, compoziții etc. 4. Lucrare de bază care cuprinde noțiunile elementare și pregătitoare ale unei discipline științifice. Introducere în filozofie.

INTRODUCERE s.f. 1. Acțiunea de a (se) introduce și rezultatul ei. ♦ Parte de început, parte introductivă (a unei opere etc.). ♦ Partea de la început a unei piese muzicale, scrisă într-o mișcare aparte și avînd un caracter deosebit; denumirea primei părți a suitei. 2. Studiul pregătitor asupra noțiunilor elementare ale unei științe. [< introduce].

INTRODUCERE s. f. 1. acțiunea de a (se) introduce. 2. parte introductivă (a unei opere etc.) ◊ (muz.) secțiune cu caracter introductiv și tempo aparte a unei forme ciclice (sonată, cvartet, simfonie etc.). ◊ parte de început în unele oratorii. 3. studiul pregătitor asupra noțiunilor elementare ale unei științe. (< introduce)

INTRODUCERE ~i f. 1) v. A INTRODUCE. 2) Lucrare care cuprinde noțiunile elementare ale unei discipline științifice. ~ în chimia organică. ~ în psihologie. 3) Prefață explicativă; intrare în materie. 4) Partea de la început a unei compoziții muzicale. /v. a introduce

întroducere sf vz introducere

introducere s. f., g.-d. art. introducerii; pl. introduceri

introducere s. f., g.-d. art. introducerii; pl. introduceri

introducere s. f. ducere

introducere 1. (în muzica instrumentală) Secțiune cu caracter introductiv și tempo (2) de obicei lent care precede Allegro(2)-ul inițial (uneori și pe cel final*) al unei forme ciclice* [sonată*, cvartet (2), simfonie* etc.]. Pare să derive din grave*-le inițial al suitei* și sonatei preclasice. Dimensiunile i. sunt foarte flexibile: de la câteva măsuri* până la o adevărată mișcare închegată, cu una sau mai multe idei muzicale (ex. Simf. a VII-a de Beethoven). De obicei i. contrastează prin tempo și caracter cu Allegro-ul pe care-l precede. Dincolo de acest contrast însă, se simte cum treptat compozitorii caută să lege structural i. de restul lucrării, de la subtile (și uneori greu perceptibile) schițări ale elementelor tematice până la afirmarea explicită a ideii de bază a unei simfonii ciclice* (Ceaikovski, Franck, Enescu). 2. Parte prin care încep unele oratorii*, ce nu poate fi asimilată unei uverturi (ex. Creațiunea de Haydn). În muzica de operă*, se întâlnesc i. ce urmează imediat după uvertură (Norma de Bellini, Ifigenia în Taurida de Gluck). În genere însă, termenul este folosit liber, putând desemna chiar preludiul (3) lucrării (ex. Faust de Gounod).

INTRODUCERE s. 1. v. băgare. 2. băgare, băgat, punere, vârâre, vârât. (~ vinului în sticle.) 3. băgare, băgat, trecere, vârâre, vârât. (~ aței prin urechea acului.) 4. băgare, intrare, vârâre, vârât. (~ lui prin spărtura zidului.) 5. v. înglobare. 6. (livr.) implementare. (~ a unei noi tehnologii în fabricarea...) 7. v. inițiere. 8. v. instituire. 9. preambul, preliminarii (pl.). (Fără nici o ~, a atacat problema.) 10. v. prefață.

INTRODUCERE s. 1. băgare, băgat, vîrîre, vîrît. (~ cheii în broască.) 2. băgare, băgat, punere, vîrîre, vîrît. (~ vinului în sticle.) 3. băgare, băgat, trecere, vîrîre, vîrît. (~ aței prin urechea acului.) 4. băgare, intrare, vîrîre, vîrît. (~ lui prin spărtura zidului.) 5. includere, integrare, încorporare, înglobare. (~ a ceva în masa unei substanțe.) 6. călăuzire, inițiere. (~ cuiva într-o profesiune.) 7. instituire, stabilire. (~ unei noi reglementări.) 8. preambul, preliminarii (pl.). (Fără nici o ~ a atacat problema.) 9. prefață, cuvînt introductiv, cuvînt înainte, (livr.) preambul, (înv.) introducție, precuvîntare, predoslovie, preludiu, procuvîntare, (grecism înv.) proimion. (~ la un studiu.)

Introducere ≠ final, încheiere, sfârșit