ivire sf [At: COD. VOR 160/8 / V: (reg) ighire, (înv) iuvire / Pl: ~ri / E: ivi] 1 Scoatere la lumină Si: ivit¹ (1). 2 Punere în evidență Si: ivit¹ (2). 3 Aducere la cunoștință Si: ivit¹ (3). 4 Demonstrare. 5 Apariție bruscă Si: ivit¹ (5). 6 Apariție a cuiva dintr-o ascunzătoare Si: ivit¹ (6). 7 Deconspirare a ceva tăinuit Si: ivit¹ (7). 8 Manifestare. 9 (Înv; îlav) În ~ În văzul tuturor Si: ostentativ.

IVIRE s. f. Faptul de a se ivi; ieșire la iveală, apariție. La plăcuta sa ivire Ies albinele cu miere. ALECSANDRI, O. 229. De la ivirea broșurii d-lui Dăscălescu, au trecut vro șase luni. RUSSO, O. 84.

ivire f. acțiunea de a se ivi, aparițiune: la a mea ivire poporul să m’aclame AL.

ighire sf vz ivire

iuvire sf vz ivire

ivire s. f., g.-d. art. ivirii

ivire s. f., g.-d. art. ivirii

ivire s. f., g.-d. art. ivirii

IVIRE s. 1. v. apariție. 2. apariție, (fig.) geneză, încolțire, înfiripare, naștere. (Istoria ~ unei idei mărețe.)

IVIRE s. 1. apariție, producere. (~ unui nou fenomen.) 2. apariție, (fig.) geneză, încolțire, înfiripare, naștere. (Istoria ~ unei idei mărețe.)