JANTĂ, jante, s. f. Partea exterioară periferică a unei roți de autovehicul, de bicicletă etc., construită astfel încât să permită montarea pe roată a unui pneu. ◊ Expr. A rămâne (sau a fi) pe jantă = a) a avea cauciucul dezumflat; b) (fam.) a rămâne fără bani, a fi lefter. [Var.: geantă s. f.] – Din fr. jante.

jantă² sf [At: LTR / V: gea~ / Pl: ~te / E: fr jante] 1 Parte exterioară periferică a unei roți de autovehicul, de bicicletă etc., care permite montarea pe roată a unui pneu. 2 (Îe) A rămâne (sau a fi) pe ~ A avea cauciucul dezumflat. 3 (Fam; îae) A rămâne fără bani.

JANTĂ, jante, s. f. Partea exterioară periferică a unei roți de autovehicul, de bicicletă etc., construită astfel încât să permită montarea pe roată a unui pneu. ◊ Expr. A rămâne (sau a fi) pe jantă = a) a avea cauciucul dezumflat; b) (fam.) a rămâne fără bani, a fi lefter. [Var.: geantă s. f.] – Din fr. jante.^[1]

JANTĂ, jante, s. f. Partea exterioară, circulară a unei roți (pe care se montează anvelopa la automobile, biciclete etc). V. obadă. ◊ Expr. A fi (sau a rămîne) pe jantă = (despre automobile, biciclete etc.) a avea cauciucul dezumflat; (familiar; despre oameni) a rămîne fără bani, a fi în pană de bani.

JANTĂ s.f. Partea exterioară a unei roți, pe care se fixează bandajul de rulare sau pneul; obadă. ◊ A rămîne pe jantă = a avea un cauciuc dezumflat; (fam.) a rămîne în pană de bani, a fi lipsit de bani. [Var. geantă s.f. / < fr. jante].

JANTĂ s. f. partea exterioară periferică a unei roți de automobil, de bicicletă, pe care se montează pneul. ♦ a rămâne pe ~ = a) a avea un cauciuc dezumflat; b) (fam.) a rămâne în pană de bani. (< fr. jante)

JANTĂ ~e f. Parte în formă de cerc a roții unui vehicul, pe care se montează pneurile. [G.-D. jantei] /<fr. jante

geantă² sf vz jantă

GEANTĂ s.f. v. jantă.

jantă (parte a roții) s. f., g.-d. art. jantei; pl. jante

jantă (parte a roții) s. f., g.-d. art. jantei; pl. jante

jantă (tehn.) s. f., g.-d. art. jantei; pl. jante

jantă (la vehicul, nu: geantă), pl. jante

geantă (poșetă; servietă) s. f., g.-d. art. genții; pl. genți

geantă (v. jantă)

geantă (genți), s. f. – Partea exterioară a unei roți de autovehicul. – Var. jantă. Fr. jante, cu influența cuvîntului anterior. Termen automobilistic, se folosește și în expresia a fi pe geantă (Arg., a fi lider). Cf. Graur, BL, V, 61.

a rămâne lefter / pe geantă expr. a rămâne fără bani; a-și pierde averea.

pe geantă / jantă expr. rămas fără un ban, lefter

JANTĂ s. geantă. (Jantă a roții unei mașini.)

jantă s.f. 1 (auto) ‹rar› obadă. Jantele mașinii sunt din oțel inoxidabil. 2 (arg.) v. Cocotă. Demimondenă. Depravată (v. depravat). Desfrânată (v. desfrânat). Destrăbălată (v. destrăbălat). Dezmățată (v. dezmățat). Femeie de moravuri ușoare. Femeie de stradă. Femeie ușoară. Imorală (v. imoral). Prostituată. Rufiană (v. rufian). Stricată (v. stricat).

JANTĂ s. geantă. (~ a roții unei mașini.)

GEANTĂ s. v. jantă. (~ a roții unei mașini.)

GEANTĂ s. jantă. (~ a roții unei mașini.)